Chef de poveste

Let's dance in the rain...

2009-10-19T12:10:00.000-07:00

... daca cineva ti-ar evita privirea dupa ani la rand in care ai admirat aceeasi ochi zi de zi... daca cineva ti-ar spune s-o lasi cu dorul mai moale, ca nu-ti face bine... daca cineva ti-ar raspunde cu raceala la caldura vorbelor tale ... daca afara ar fi soare cand in sufletul tau sunt furtuni ... daca dimineata te trezesti si langa tine gasesti o jumatate de pat rece... daca cineva te-ar intreba cum te-ai imagina, farama de suflet, in buzunarul amintirilor lui... daca in noaptea asta ai trai nebuneste o clipa, ce mi-ai descrie in cuvinte?

- "Let's dance in the rain"... - oricum, nimic n-ar mai avea pe urma sens...
Doar ploaia

"And those who were seen dancing were thought to be insane by those who could not hear the music..." (Friedrich Nietzsche)

Puzzle european reloaded

2009-10-18T08:16:00.000-07:00

"Daca esti intelept, vara nu te gandesti la toamna care vine... iar toamna gandeste-te numai la vara care-a fost..." spunea odata Musatescu
Iata ca a sosit si toamna intre timp, s-a dus si toamna, apoi a venit iarna si frigul, iar acum, incalzindu-ma la o cana de ceai tanjesc dupa vara trecuta. Vara trecuta a fost Eurotrip 2009 - piese si culori noi in puzzle-ul european : orase vechi, orase cunoscute, orase vazute din filme sau vazute de altii, orase noi, burguri boeme - toate au facut obiectul calatoriei noastre.
Ca o continuare redundanta, aventura noastra incepe din acelasi punct ca in urma cu 1 an: Paris. Ne imbarcam in acelasi Eurostar, dar destinatia este Belgia de data asta, - seara ajungem la Bruxelles. La fel de fermecator si fara covorul de flori de anul trecut, la fel de multa lume, aceleasi chocolateries si chocolatiers belges, aceeasi traditionali cartofi prajiti cu sumedenie de sosuri, aceeasi straduta colorata si europeana cu puzderie de restaurante care mai de care mai galagioase si mai imbietoare. Pe scurt: ne-am muta la Bruxelles :)) A urmat Ghent si Brugges - burguri medievale bine conservate - primul vazandu-l doar din poze, al doilea din bine-cunoscutul film care i-a adus faima.
In realitate e mult mai colorat decat in film si cu mult mai multi turisti ce stau sa viziteze renumitul turn. Festivalul "Vama Veche" in toi - si pe bune, organizat de 2 belgieni care au fost la mare la noi si au furat ideea:) In Antwerp - trairi noi : mi-a dat senzatia unui film despre Holocaust, atunci cand am trecut prin cartierul evreiesc, de gol sufletesc si singuratate cand am ajuns in port, si in cele din urma de caldura si buna dispozitie cand un chelner italian ne-a racolat din fata restaurantului sau convingandu-ne sa incercam o portie de paste bolognese.
A urmat Olanda: biciclete multe, parcari de biciclete, subterane, supraetajate, mori de vant, saboti de lut , dezmat , ierburi si prostitutie legalizata facand parte activa din viata oraselor si a oamenilor lor.
Rotterdam mi-a adus intrucatva aminte de Liverpool-ul anului trecut. O idee mai colorat decat orasul britanic, cu rascruci de vanturi si intersectii de vapoare, poduri interminabile care iti dadeau senzatia ca leaga 2 continente, nu 2 maluri, casute romboide colorate si suspendate, din nou Walk of Fame si din nou ne simtim vedete printre semnaturile atator oameni celebri : Bon Jovi, Scorpions, Santana... ah da, sa nu uitam de Katie Melua si de ce nu Shrek ori Mickey Mouse ;) .
Amsterdam - total diferit, mult aparte, pornografie dusa la extrem, toleranta maxima, prejudecati = 0. Femei pe bani, barbati pe bani, ierburi pe bani, tigari pe bani, clipe de placere si scapat de inhibitii pe 50 , 100 sau mai multe mii de euro. Total surprinsa.

In aceeasi seara am lasat in urma Olanda si am revenit la Paris. Reintoarcerea la Paris mi-a facut bine, m-am simtit ca acasa, desi n-as mai putea locui din nou acolo. Am refacut din nou axa istorica, am revazut din nou muzee, am descoperit locuri noi, ne-am plimbat pe malul Senei, am stat pe scarile pline de flori de la Madelaine, am facut un picnic pe Champs de Mars ascultand acordurile unei chitare, am evitat cozile si aglomeratia, am mancat inghetata de la ben & jerry's, am pierdut trenul catre Geneva si am promis ca ne vom intoarce acolo mereu.

Geneva si putinele ore pe care le-am petrecut acolo nu mi s-au mai parut la fel de fascinante ca anul trecut. Cineva imi spunea odata ca e bine sa mergi o singura data intr-un oras, a doua oara isi pierde din farmec.

Geneva -Roma si cel mai elegant Express cu care am calatorit vreodata intr-o noapte. Revederea capitalei antice a avut aceleasi culori, aceeasi agitatie si turisti galagiosi, aceeasi Fontana di Trevi, dar alta dorinta, aceeasi "bocca della verita", acelasi Vatican, alt papa, aceeasi via Cavour , aceeleasi gelatterii italiene, aceeasi tigani cersind la colt de strada. Florenta - punctul culminant al periplului nostru mi-a placut cel mai mult. M-as reintoarce si as sta o vara intreaga. Boem, artistic, nou si vechi, stradute luminate difuz, case de piatra, domul impresionant, Ponte Vecchio , piazzeta din centru unde am cantat, am dansat, ne-am simtit bine alaturi de multime si de artisti improvizati si de unde nu am mai vrut sa plecam nici atunci cand a venit politia sa restabileasca ordinea. Mi-a fost greu sa ma despart de oras... A urmat Bologna, 35 de grade la umbra - bere rece alaturi de chipsuri si masline din partea casei, apoi Ravenna, nici urma de turisti la miezul zilei, si ultima oprire - Rimini: - port de iahturi, plaja, Mediterana, am dat si noi cu piciorul in valuri, apoi o tura prin oras - am dat peste un targ de jucarii si antichitati, apoi peste alte concerte improvizate si in cele din urma am poposit la un restaurant unde doar la plecare gagica ce ne servea ne-a zis ca e romanca. Drept e ca i-a luat si ei ceva pana sa-si dea seama de originea noastra...

Am vazut multe, am ratat si mai multe - trenuri, trasee, obiective, puncte de atractie, culori locale, bucati de puzzle, bucati de zambete, franturi de clipe, nimicuri, totul ... but "no matter what, try again, fail again, fail better" Et puis, on y va la, avec sourire :)

Zambete

3 zile - 3 anotimpuri

2009-10-14T04:06:00.000-07:00

Daca as fi spus cuiva ca saptamana trecuta inca erau 25 de grade, iar ca in decurs de cateva zile am trait intens treceri subite la temperaturi negative, mi-ar fi spus poate ca o iau razna... 3 zile - 3 anotimpuri - azi avem iarna. Un ceai cu aroma de portocale sau vin fiert cu scortisoara, careva? Si hai sa stam la gura sobei, la o poveste :)

Niciodata toamna...

2009-10-12T09:04:00.000-07:00

"...Niciodata toamna...nu fu mai frumoasa...sufletului nostru, bucuros de moarte..."

Ma intorc odata cu toamna si ma intorc de undeva de unde frumusetea ei nu se poate reda prin simple cuvinte sau imagini. As incerca sa redau peisaje intr-o poveste simpla, dar nu am suficiente culori la indemana sa pictez stari de spirit, iar vocabularul meu devenit atat de tehnic intre timp nu inglobeaza miile de nuante cu care doar toamna poate incanta sufletul unui calator ratacind pe valea Ariesului. Mi-a facut bine iesirea. Mi-a facut bine intalnirea cu oamenii minunati din viata mea, cu prieteni vechi langa care am ras in hohote la un pahar de vorba si de vin, cu oameni faini, cu oameni dragi, cu oameni necunoscuti, cu toamna....Plina de energie, imi reiau asadar straita cu povesti incercand sa redau aceleasi nimicuri simple care coloreaza pana si zambetele si fac viata mai frumoasa in fiecare clipa...

Puzzle european - fragmente

2009-07-17T00:09:00.000-07:00

Remembering the good old days... Am zis sa va povestesc experienta Eurotrip 2008, sa cel putin cateva fragmente... si poze. Ca tot se apropie Eurotrip 2009 peste cateva saptamani, dar nu va fi la fel de spectaculos, ca va fi scurt. Prea scurt:) De-aia! Enjoy !

Articolul integral se poate citi in revista Cronica Fundatiilor

Cel mai british regat

Paris-Lille-Londra. Cam aşa a început călătoria. Cu Eurostar, prin Eurotunel, pe sub mare. Am uitat să îmi schimb accentul, foarte french devenit în ultimele 7 luni şi să-mi dau ceasul cu o oră înapoi. Departe de a regăsi stilul fastuos al francezilor care ştiu să îţi bucure sufletul şi să te lase cu gura căscată de jos până în înaltul cerului, Londra păstrează micile-i capricii care o fac unică în simplitatea ei: [...], clădiri simetrice din cărămidă roşie, uşile cu coloane în stil ionic sau corintic, Dover Street, no.10, un colţ al vorbitorilor (Speakers Corner), underground-ul, double-deckere rosii, cabine telefonice roşii, taxiuri negre, taxiuri roz, mile în loc de km, drumuri şi maşini pe stânga, reguli inversate, o piaţă cu nume de circ (Picadilly), english gardens mereu sălbatice, o Tamisa mereu învolburată, fish&chips, multă agitaţie, multă şi mai multă, un Paris şi jumătate, o viaţă de 2 ori mai scumpă decât cea pariziană şi aglomeraţia de 3.
Am părăsit Londra şi am ajuns la Greenwich, unde am stat cu picioarele în două emisfere, am vizitat Observatorul Regal şi casa tăiată de primul meridian, am făcut cunoştinţă cu John Flemming, am făcut cu mâna către Wembley, iar în final am ascultat o Mary Poppins aproape reală destăinuind fairy tales mai marilor si mai micilor interesaţi.
Povestea ne-a dus mai departe către Stonehenge şi pietrele de legendă, printre străduţele de la Windsor sau cele ale unui orăşel cu nume de poveste – Stratford-upon-Avon (locul naşterii lui William Shakespeare). Am ajuns pe plajă la Bornemouth şi încercam să dibuim ce se află de cealaltă parte a mării. Mai târziu am înţeles că era vorba de Calais-ul francezilor. [...]

A urmat un Liverpool de capitală culturală europeană unde am fost pe rând spectator şi regizor, localnic şi turist, pasager pe Titanic, Mauritania sau Queen Mary, fotograf amator, făuritor de vise. Am păşit pe Walk of Fame şi am dat de John Lennon care ne-a povestit legenda Beatles, am fotografiat Wall of Fame, Cavern Club şi m-am simţit celebră pentru câteva clipe, iar în cele din urmă am citit the Beatles Story de o mie şi una de ori:
„You can have everything in life. Like we’re the Beatles, aren’t we? We could have everything that money can buy. And all the fame we could dream of. And then we realize: it isn’t love. It isn’t health. It isn’t peace inside, is it? ”
Ne despărţim de Anglia la aeroportul Jonh Lennon, iar „above us only sky”.

Farmecul Irlandei

A fost cel mai scurt zbor din viaţa mea: Liverpool – Dublin.
Pe lângă puţinele amintiri păstrate din regat, Dublin are o puternică amprentă de culoare locală: accentul, diferit de cel britanic, legendele cu vikingii, OLD Jameson Distillery, berea Guiness, trifoiul cu patru foi, scones şi irish coffee, zâmbetul trist al lui Molly Malloney şi double-deckerele galbene. În Dublin am fost pe rând, stropiţi, plouaţi, înfriguraţi, luptând nepregătit cu temperaturi de 13 grade în mijlocul verii, uimiţi când am dat peste o alimentară ardelenească, ce avea carne de mici şi salam de la Cluj, de acolo din piaţa Mihai Viteazu... Am purtat umbrelă ca accesoriu şi de nevoie, ne-am plimbat prin Temple Bar, acolo unde e adevărata viaţă a Dublinului şi am aşteptat în zadar sosirea lui Godot, a lui Becket sau oprirea ploii [...]

Scandinavia

Aeroportul din Dublin. Am urcat în avion şi am coborât în hoteluri plutitoare, m-am simţit pentru o clipă Marie Curie în muzeul Nobel şi intimidată puţin mai mult de Alfred (Nobel, evident), care la vârsta mea cunoştea deja 7 limbi străine, avea viziune şi idei, câteva descoperiri ştiinţifice şi locuinţe în mai multe capitale europene. Am părăsit muzeul pierzându-mă pe străduţele înguste până am dat de cea mai bună îngheţată de zmeură din Stockholm.
Am colindat fermecătoarea Uppsala, iar a doua zi ne-am urcat în primul tren spre Oslo, apoi spre Bergen şi către o nouă capitală culturală: Stavanger. Norvegia, pe scurt: am fost prieteni cu trolii, ne-am dat cu metroul, trenul şi autobuzul, am văzut palatul regal şi familia în poze, grădinile fără flori, parcul celor 200 de statui, copia în viaţă a lui Ibsen deghizată în statuie, am cumpărat cărţi, suveniruri şi vederi, am făcut poze, comentarii, mulţi kilometri în plus din cauza legăturilor proaste şi şi mai multe încercări eşuate de a le înţelege limba [...]

Belgia şi Luxemburg

[...] Cu aer superior de cetate medievală, Luxemburgul a ştiut să îmbine armonios importanţa palatului ducal cu vechimea turnurilor de piatră, labirintul de străduţe sau cartierul european, culoarea pastelată a cartierelor centrale cu notele unei orchestre într-o dimineaţă de duminică alături de cele trei limbi oficiale, interferenţa celor câteva culturi şi reputaţia parteneriatului reuşit cu Sibiul nostru drag.
La Bruxelles am fost de trei ori norocoşi. Ne-am bucurat de surpriza covorului imens de flori din faţa primăriei, am încercat mâncarea tradiţională ce te îmbia la fiecare colţ de stradă – renumiţii cartofi prăjiţi, ne-am făcut de cap cu gauffre liegeoise pe pat de căpşuni şi îmbăiate în sos de caramel sau cu bomboanele maeştrilor chocolatiers belges, am ratat cartierul european, ni s-a cerşit în româneşte, am contemplat palatul ducal, bursa de valori şi din nou covorul de flori...am urcat în thalys şi în aceeaşi seara am ajuns la Paris din nou.

Despre sentimentul dezrădăcinării

În cele din urmă, experienţa europeană a însemnat sufletul meu împrăştiat în bucăţi, pierdut şi regăsit în fiecare din aceste oraşe sau ţări sub o altă formă, sub o altă culoare, sub o altă piesă. Un puzzle european din bucăţi de suflet... Am fost aeroporturile de pe care am plecat sau am aterizat, de pe care s-au desprins zâmbete sau lacrimi, am fost toate gările de pe care au plecat vise, iluzii sau nimicuri şi trenuri în direcţia greşită, am fost fotografiile în care m-am regăsit, oamenii pe care i-am cunoscut, limbile pe care le-am înţeles sau cele pe care nu le-am vorbit, am fost culorile din steagul fiecărei ţări în parte şi cele din vederile pe care le-am trimis prietenilor, am fost cuvânt, tăcere, linişte, clipă şi mustrare, furtunile Irlandei sau soarele din Copenhaga, am fost pariziancă importată pentru câteva luni şi am călătorit prin Europa de Nord, am fost o salbă de coroane... suedeze, norvegiene, daneze, am fost povestea mea despre curaj, oameni puternici care cad, despre limite şi depăşirea lor. Am fost eu însămi. Eu despre mine. Eu.

Momente de singuratate...

2009-06-13T07:49:00.000-07:00

Tu... ce faci cand te simti singur?
Mi-ai spune cu siguranta ca te plimbi pe malul marii incercand sa-i gasesti infinitul. Cateodata, lucrul asta umple goluri de singuratati si tristeti surde. Mi-ai spune ca marea are o frumusete aparte in acele momente si ca valurile ei acopera linistea din interior. Mi-ai spune ca vorbesti cu mine in gand si ca marea ma saruta in acele momente. Am manca impreuna o inghetata. Ai scrie in nisip "mi-e dor de tine" si m-ai intreba cu un zambet complice: ai vazut? iar luna ar rasari din mare si ai continua sa inventezi in gand povesti pentru imblanzit iubita. Si-apoi ai trimite vagoane de sarutari si zambete calde sa aiba grija de ea...

Dar tu, iubita?
- N-as asculta nici marea, nici valurile, nici vantul. As asculta Katie Melua. As cauta in caseta cu iluzii cele mai frumoase amintiri si as zambi in fiecare clipa. Te-as simti langa mine...te-as saruta pe suflet. Ai fi fericit fara sa stii. Si m-ar cuprinde dorul si mai tare...

Leapsa reloaded :)

2009-06-05T05:39:00.000-07:00

De data aceasta, de la raza de soare si nu de la Lia cum poate v-ati fi asteptat. Haioasa, ingenioasa, simpla, dar bine gandita, e o leapsa ciclica de data asta: incepe si se termina cu o intrebare. Pe la cata lume va ajunge, cred ca nu se va termina prea curand:) cum de ce? pai la cate intrebari existentiale are fiecare dintre noi am tot putea sta la taclale zi si noapte, intreband, raspunzand, gasind sau nu sensul existentei, punand limita dintre bine si rau, vazand sau nu cum timpul trece si tace. Se sfarseste cum va spuneam ciclic, printr-o alta intrebare care va merge mai departe la altcineva si tot asa. O preiau ca mi-a placut, si cum tot n-am mai "prestat" cam de multa vreme, ma bag la creatie.

Asadar, "Voi simtiti?" Cam asta era intrebarea de spart gheata.

Va intreb si eu : dragilor, voi simtiti? Cum trece timpul pe langa voi ? Cum ati vrea sa faceti o mie si o suta de lucruri intr-o viata, dar va dati prea curand seama ca viata nu dureaza o mie si o suta de ani pentru fiecare lucru in parte? cum fiecare lucru in parte ar putea durea cateva clipe la fel cum ar putea dura o vesnicie? cum oameni pe care ii intalniti pret de cateva clipe pot sa va schimbe pentru tot restul zilelor sau oameni pe care ii stiti de o viata nu mai au farmec pret de cateva clipe? voi ati simtit cum ati fost pe rand, planuri de viitor, apoi copii, adolescenti, apoi ati ajuns oameni mari, cu idei despre viata, apoi oameni maturi, cu copii la randul lor si-apoi... fara indoiala ca nu ati simtit cum a trecut timpul, pentru ca asa e in firea lucrurilor sa nu simtim lucrurile abstracte si invizibile. Dar altfel, cateodata, simtiti ploaia de vara pe obraji, vantul primavaratic si mirosul de ciocolata calda? Simtiti mirosul de tei, a florilor de castani, a diminetii de dupa furtuna sau a frunzelor cazute toamna? Ce spectacol e de fiecare data, ce vraja, ce liniste, ce lucruri simple... Tu, ai vazut?

Cam atat, leapsa merge mei departe la Lia, daca vrea si apoi la cine mai vrea ea si apoi la cine mai pofteste. Cu drag.

Si weekend fain !

Daca as avea un minut...

2009-05-28T22:46:00.000-07:00

Dac-as avea un minut...
as folosi un zambet,
asemeni unui scut
impotriva zbuciumului din inima ta...

Dac-as avea un minut...
as alege o carte
pentru un dans nocturn
si-apoi ti-as citi cateva versuri de Nichita...

Dac-as avea un minut
m-as lipi strans de fereastra
sa ascult ploaia de mai
si m-as simti in miez de furtuna...

Dac-as avea un minut...
as asculta un inceput de simfonie
si n-as distinge usor
notele ei triste de cuvintele tale nerostite...

Un singur minut
Si mi-as trece mana prin parul tau
abia soptindu-ti doua cuvinte.
Te-as saruta pe suflet.
Cat ai iubi minutul acela!...

Leapsa "amintiri din copilarie":)

2009-05-20T00:45:00.000-07:00

Asta, cred ca o sa va placa, ca si mie imi surade ideea. Leapsa, preluata de la LIA, ca de obicei si executata degraba, asa, ca sa rada si ea de mine, nu doar eu de ea, sau de traznaile ei:) Asa ca zic, hai sa radem impreuna de toate nebuniile copilariei. Ca tocmai scrisesem intr-un post anterior despre cat imi e de dor de copilaria mea frumoasa, acum am sa va spun si despre cateva traznai de care imi aduc aminte, sau de care imi aduc altii aminte povestindu-le cu drag si dor.

***

Ca m-am nascut vara, asta nu trebuie sa va mai spun, ca stiti. Sau nu? adica peste vreo luna cam asa:) Dar interesant este cum m-am nascut: adica intr-o noapte de marti spre miercuri si asa, cu mana la frunte, salutand lumea. M-am nascut razand, dar pe atunci n-am stiut ca ranjetul meu de urlatoare proaspata iesita din "barlog' a chinuit-o teribil pe mama, pe care doctorii au trebuit sa o coasa pe viu - din pricina mainii ce saluta lumea, care isi facea loc sa iasa si care a iesit pe unde nu trebuie. Tata a fost ofiter. Daca stau si ma gandesc mai bine, cred ca mai degraba pe el il salutam atunci. A fost fericit, desi nu mi-a raspuns la salut. L-am iertat, intre timp:)

Ai mei se mutau in bloc nou, tocmai in anul in care m-am nascut. M-au carat intr-o sacosa, ce stiti voi, pe vremea aceea nu erau trolere, si carucioare de mers la piata. Vecina de vis-a-vis a crezut ca mama cara pui sau gaini in valiza. Mare i-a mai fost mirarea cand a dat cu ochii de mine "Iaaa uiteee, e un copilas" - se mira lumea ca la urs. Vezi bine, ca era urlatoare, ca doar nu era sa care mama verze in valiza in fiecare zi.

Apoi, am dat de pat- de primul meu pat in casa noua. Era din lemn, arata ca un tarc, imprejmuit cu stalpi de lemn si cu Alba-ca-Zapada si piticii lipiti pe marginea de jos. Si cum era rece in blocul in care tocmai ne mutasem, mama pusese radiatorul sa incalzeasca. Pe mine m-a lasat, chipurile cuminte in pat. Si s-a dus in treaba ei, afara la batut covoare. Si daca m-am vazut eu asa stapana pe teritoriul intarcat am pornit in explorare. De mica fac chestia asta, deci ma intelegeti acum, de ce sunt mereu pe drumuri, intre 2 plecari, 3 gari, 4 aeroporturi, 5 busuri si mai multe destinatii. Si ma iau si ma ridic, asa cum pot, de una singura, tinandu-ma strans de stalpii de lemn ai patului. Si dau de radiator. Si ma holbez la el, crezand ca e un extraterestru cu ochi albastri si ranjetul portocaliu. Stiti acum la ce radiator ma refer. Din ala veeeechi... Si incep sa vorbesc cu el. pe limba mea, normal. Si nu ma intelege. Si insist. Si el tot nu intelege ce vreu. Si ma enervez. Si incep sa arunc in el cu chestii. Diverse. Batistuta, ciorapeii, mutzunachii dimprejur... care incepeau sa sfaraie incet- incet. Si sa scoata fum. Si eu stateam si ma uitam la ei. Vedeti bine ca nu intelegeam ce se intampla. Noroc cu mama, ca s-a intors intr-o doara sa vada ce-i face odrasla si a vazut-o invaluita in fum, ca o vedeta de cinema, atunci cand apare pe scena. Dar cui sa ceri explicatii - limba mea era mult prea ininteligibila chiar si pentru extraterestrii. Cu mama de ce sa ma mai chinui sa ii explic? !

N-aveam stare mai deloc. De multe ori ma lega de pat cand eram mica. De cele mai multe ori scapam, normal, ce sa fac si eu. Trebuia sa razbat prin viata asta dura. Si odata am razbatut de tot, puternic si cu urmari. Cred ca am vrut sa ma intalnesc cu Alba-ca-Zapada sau sa-i trag pe pitici de ciucuri. Nu stiu ce a fost in capul meu. Cert este ca atunci a fost prima incercare de zbor. Din pat. In aer. Si apoi direct in cap. Si-acum am ramas cu sechele - pitici pe creieri, in sensul asta. Dupa aceasta incercare au mai fost si altele. Vorba aia- inceputul e mai greu. Apoi m-am trezit la realitate. Si m-am trezit mare dintr-o data. Povestindu-va voua traznai din copilaria mea. Sper ca v-ati distrat bine:)) cel putin eu am incercat. Daca nu, mai caut si continui in episodul urmator.

O zi faina tuturor!

De preluat, puteti incerca, vedeti ce va iese si voua din leapsa asta:)

Daca ... sau cateva maruntisuri despre mine ... sau leapsa de la raza de soare:)

2009-05-18T07:14:00.000-07:00

Leapsa preluata de la raza de soare. Merci si have fun!

Daca as fi fost una din lunile anului, mi-ar fi placut sa fiu luna mai - pentru magnoliile superbe, pentru parfumul de liliac, de tei sau buchetelele de lacramioare...

Daca as fi fost o zi din saptamana, as fi fost ziua de Vineri...

Daca as fi fost o parte a zilei, as fi fost seara inainte de apus sau dimineata devreme...

Daca as fi fost un animal marin, mi-ar fi placut sa fiu un peste colorat si fosforescent...

Daca as fi fost o directie, cu siguranta ca as fi fost inainte, dar niciodata pe acelasi drum...

Daca as fi fost o virtute, as fi fost rabdarea - putini inteleg cu cata rabdare mi-am depasit de multe ori limitele si n-am incetat sa ma surprind...

Daca as fi fost o personalitate din istorie, as fi fost Rastignac (extrapoland, din istoria literara - Rastignac este personajul central al Iluziilor pierdute - Balzac).

Daca as fi fost o planeta, as fi fost Planeta Micului Print, sa am grija de o floare si de niste baobabi - am sa va povestesc odata si despre Micul Print.

Daca as fi fost un lichid, as fi fost o ciocolata calda, cu frisca deasupra.

Daca as fi fost o piatra - nu stiu ce-as fi putut fi...

Daca as fi fost o pasare, as fi fost un colibri.

Daca as fi fost o planta, as fi fost cu siguranta un trandafir alb...

Daca as fi fost un tip de vreme, as fi fost furtuna... "care e aproape si vine, si toate fug, toate fug, toate fug, numai copacii innebunesc pe coline..."

Daca as fi fost un instrument muzical, as fi fost pian, fara indoiala.

Daca as fi fost o emotie, as fi fost bucuria reintoarcerii acasa, bucuria revederii celor dragi dupa o perioada foarte lunga de timp.

Daca as fi fost un sunet, as fi fost sunetul ploii de vara...

Daca as fi fost un element, as fi fost ingredientul care lipseste si fara de care nu se poate gusta savoarea vietii .

Daca as fi fost un cantec, as fi fost Inner Joy.

Daca as fi fost un film, mi-ar fi placut sa joc in filmul vietii mele...

Daca as fi fost un serial, as fi fost Gilmore Girls.

Daca as fi fost o carte, as fi fost "Antimetafizica" - Nichita Stanescu

Daca as fi fost un personaj de fictiune, as fi fost "Micul Print" atunci cand pleaca in explorarea planetelor vecine.

Daca as fi fost un fel de mancare - hmm... ce n-as fi fost .... numai la prostii imi sta gandul - probabil desertul - inghetata, cu muuuulta frisca:)

Daca as fi fost un gust - ... spune-mi tu ce as fi fost:)

Daca as fi fost o aroma, as fi fost prospetimea diminetii...

Daca as fi fost o culoare, cel mai probabil as fi fost bordeaux, si nuante in degrade...

Daca as fi fost un material, as fi fost matase...

Daca as fi fost un cuvant, as fi fost "DOR".

Daca as fi fost o parte a corpului, as fi fost ochii.

Daca as fi fost o expresie a fetei, as fi fost tacerea din spatele cuvintelor.

Daca as fi fost o materie la scoala, as fi fost Franceza.

Daca as fi fost un personaj din desene animate, as fi fost Bugs Bunny - "So, what's up Doc??".

Daca as fi fost o forma, as fi fost un cerc.

Daca as fi fost un numar as fi fost numarul castigator la LOTO :)

Daca as fi fost o masina, as fi fost o masina a timpului.

Daca as fi fost un accesoriu (putin modificat finalul) - as fi fost o esarfa de matase cu parfum de Yves Rocher...

Si am terminat - mersi Raza de soare, cam lunga, intr-adevar,m-a tinut ceva vreme ocupata. Si acum sa o dam mai departe... nu stiu cine se incumeta la astfel de lepse... Lia?
O zi faina tuturor!

As vrea...

2009-05-11T03:32:00.000-07:00

As vrea sa fiu tu pe vremea cand nu m-ai cunoscut inca, sa-ti ascult trairile, simtirile, sa patrund tiptil in sufletul tau si sa ma cuibaresc acolo, langa o bucatica de viata... Sa iti spun ca merita asteptarea... As vrea sa fiu zambetul cald pe care il schitezi atunci cand iti amintesti de clipele acelea, as vrea sa fiu secundele care se scurg intre 2 gari si o asteptare fara sfarsit... As vrea sa fiu cafeaua ta de dimineata, aroma ei fierbinte care te invaluie... careia ii vorbesti atat de drag si pe care o tii in maini atat de strans de teama sa nu o scapi... pe care o savurezi inghititura dupa inghititura si de care nu te-ai satura prea curand... As vrea sa fiu paginile cartii tale preferate si tot ceea ce transmite ea dincolo de cuvinte... As vrea sa fiu marea pe care o porti in suflet si valurile care se izbesc de tarm atunci cand te apropii de casa... As vrea sa fiu furtuna din mijlocul oceanului si gandurile tale toate adunate in manunchi de raze, rasfrangandu-se catre cei dragi... As vrea sa fiu acea soapta care sa-ti spuna ca aruncarea in tumultul valurilor te face sa te gandesti doar la supravietuire uitand pentru o clipa de tulburarile din suflet.

As vrea sa-ti fiu tacerea, singuratatea, somnul, uitarea, amintirea, plecarea, reintoarcerea, timpul pierdut si regasit, melancolia, nepasarea, dorul... as vrea...

Dor de copilarie

2009-05-08T02:06:00.000-07:00

Câteodată mi-e dor nebun de vară, de cireşe la urechi, de nădragi scurţi, de julituri în genunchi, în coate sau pe glezne, de cărăbuşii de mai care apăreau în iunie, pe care îi prindeam şi îi vâram sub tricoul altora să-i gâdile şi să ne hlizim cu gura până la urechi, de „melc, melc, codobelc”, de „avion, cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor”, de cabinele telefonice vechi, cu telefoane albastre în care ne închideam şi inventam o adevărată poveste, de mâncarea de mazăre cu frigănele de la cămin, de desene pe asfalt, de buline negre, buline roşii, de moş Gerilă, de oameni de zăpadă, de bătăi cu bulgări... Nu vă e dor?
Mi-e dor de copilăria frumoasă de care am avut parte, de atâţia prieteni despre care nu mai ştiu aproape nimic, de Găbiţă care lua mereu bătaie de la frate-său şi venea la mine să-l ocrotesc, de amândoi atunci când au mâncat bomboane de pom „contrafăcute” şi aruncate pe geam de mintea mea diabolică – ce stupefiaţi au fost că au găsit doar pietre...
Am fost o trupă mare şi faină, care deranjam mereu vecinii, murdăream trotoarele cu şotroanele noastre, spărgeam mai mereu geamurile de la scările blocurilor şi începeam scandalul când ţi-era lumea mai dragă.
Mi-e dor de primăverile când urcam pe deal la cules de flori, de verile când porneam încolonaţi spre oaza noastră de scăldat, mâncam cireşe până la epuizare direct din copaci sau alergam desculţi prin iarbă în speranţa că vom ridica un zmeu în văzduh. De nunţile la care alergam mereu pe stradă, doar să vedem mireasa şi la care primeam mai tot timpul prăjituri, de soldaţii care treceau în marş cântând şi care atunci mi se păreau mai presus de orice trupă de rock, pop sau house din prezent.
Mi-e dor de toamnele când începeau să se coacă nucile şi aveam mai tot timpul mâinile negre din pricina lor. Aveam un nuc mare în apropiere, locul era magic cumva, nu ştiu cum, îl numisem „La Nuc”, şi ne căţăram în el mai tot timpul să vedem beţivii de dincolo de gard. Acum nu mai e. Mi-e dor de toamnele când începea şcoala şi cumpăram caiete noi. Vă mai aduceţi aminte? Caiet de caligrafie, de muzică, de biologie, vocabular, maculator, bloc de desen?
Mi-e dor de basmele lui Ispirescu, de „Copilăria” lui Gorki, de cea a lui David Copperfield, sau a personajului care m-a învăţat că trebuie să „fim buni până la moarte”. Mi-e dor de diafilmele cu Puf Alb şi Puf Gri, de atâtea discuri cu poveşti, de Fraţii Grimm, de Hansel, de Gretel,de căsuţa lor din turtă dulce şi de grişul cu lapte cald de dinainte de culcare.
Iar iarna... iarna era cel mai frumos. Într-un an a nins devreme, pe 8 noiembrie. Până seara, totul a fost alb şi tăcut, când nasurile noastre roşii au apărut pe la oglinzi de geamuri, dând semnalul de atac: „Haideţi afară să facem derdeluş !” „Afară” a însemnat pentru mine un cuvânt cu totul aparte, un univers al copilăriei, pe scurt, lumea mea dragă: afară eram cu ceilalţi, eram liberă şi nu cunoşteam măsura, nu aveam limite sau noţiunea timpului. Ţin minte că într-o seară m-a trimis mama să duc gunoiul şi am întârziat destul de mult „afară”, iar când m-am întors i-am răspuns nevinovat la mustrări „Ce să fac, dacă a fost coadă...”
Şi-acum mi-e dor de toată nebunia de atunci, de viaţa trăită fără limite, fără griji şi fără „măsura” timpului, de râsetele nebuneşti cu gura până la urechi, de curajul nebunesc de a trece o apă curgătoare pe nişte ţevi subţiri, de îndrăzneala nebunească de a-i înfrunta naiv pe cei mari. Nu vi se pare că a trăi „nebuneşte”, a iubi viaţa „nebuneşte”, a îndrăzni „nebuneşte” sună mai convingător decât a trăi chibzuit şi ...cu „măsură”?
Nu vă e dor? Nu vă e dor de copilărie?

Spune-mi...

2009-05-06T22:11:00.000-07:00

... daca te-ai trezi intr-o dimineata cu zambetul meu pierdut pe buzele tale, ai zambi mai des si viata ti s-ar parea mai frumoasa? ...

... daca te-ai pierde pe cararile unei strazi intortocheate la capatul careia ai avea rasaritul, ai vedea lumea in culori mai calde? ...

... daca ai fi o mare, un lac sau un ocean ai avea ochii la fel de senini si adanc albastri? ...

... daca ai fi o poveste de dor, de drag si de uitare, ai fi povestea mea frumoasa despre inceputuri, povestea mea despre curaj, ori nebunie dulce ? ...

... daca ai fi un cuvant din cateva litere, cum ai alege melodia si sensul din spatele lui?...

... daca ai fi petale de trandafiri, parfum de nebunie si noapte de mai, cat de tare m-ai strange in brate sa-mi atingi sufletul pierdut printre ganduri?...

... daca n-ai fi si gand si dor si zambet si tacere m-ai chinui la fel de tare?...

Bunica a urlat ...

2009-04-24T09:00:00.000-07:00

Bunica a urlat strasnic... in urma cu o jumatate de veac...
...de fericire... atunci cand si-a gasit alesul langa care urma sa isi intemeieze o viata, un camin si o familie...
... de durere ... atunci cand a dat nastere primului din cei 7 copii ce urmau sa le umple casa de zambete si sufletul de bucurie...
... de neputinta...atunci cand, in urma razboiului au trait vremuri imposibile, dar au continuat sa lupte, sa creada in Dumnezeu si sa isi pastreze speranta...

Bunica a urlat... in urma cu un sfert de veac...
...de fericire... atunci cand si-a vazut copii mari, zambetul primilor nepoti si a facut primii pasi alaturi de ei pe prispa de lut si in gradinita din curtea casei... ce fericiti eram cand ne facea poale-in- brau si le mancam asa, pe nerasuflate, fierbinti, gata scoase din cuptor
...de durere... atunci cand si-a pierdut sprijin si ocrotire, stalpul familiei si cel langa care credea ca va trai pana la adanci batraneti...
...de neputinta... atunci cand, boli necrutatoare i-au lovit copii si i-a vazut cazand pe rand, la varste la care viata incepea sa fie chiar frumoasa... cat de cumplite sunt legile firii sa iti ingropi proprii copii...

In zilele noastre, bunica a urlat din nou...
... de fericire... atunci cand si-a vazut toti nepotii adunati pe langa ea, pe la cate o nunta sau atunci cand si-a vazut primul stranepot, acum are 3
...de durere... atunci cand si-a vazut piciorul macelarit bucata cu bucata si acum se vede tintuita in scaunul cu rotile, depinzand de 2 roti si de o directie pe care nu o poate mentine totdeauna dreapta...
... de neputinta, de amar si de necaz... cand in urma cu cateva zile si-a vazut ingropat si primul nepot, la 30 de ani. Bunica are 85 de ani. Da, bunica a urlat, a urlat spart si batraneste. A urlat cum a putut, atunci cand noi toti ceilalti am ramas impietriti de durere pe langa ea., cand noi toti ceilalti am tacut atat de tare sa nu deranjam somnul mortilor. Dar ea a luat soarta la rost. L-a luat pe Dumnezeu la rost. Bunica e singura in masura sa se certe cu El. Si-a urlat de prea multe ori durerea si acum cere socoteala: "De ce nu m-ai luat pe mine, Doamne? De ce mi-ai luat baietul, puiul mamii? Stii ca baietul are un copilas mic, care n-o sa-si cunoasca niciodata taticul? Dar o sa fiu tare, sa nu ma arat. Am plans destul acasa. Ei mama, daca asa o vrut...iaca ce sa mai fac eu? La cei 85 de ani ai ei, bunica se consoleaza, bunica accepta soarta si din ochii ei tristi izvoraste atata seninatate... imi da putere sa ma tin pe picioare, si sa fiu alaturi de toti ceilalti, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe cel care a fost varul meu de-a lungul ultimilor 30 de ani.

Paris- la vie en gris, la vie en noir, la vie en rose

2009-04-12T00:28:00.000-07:00

La Paris m-as intoarce oricand. E unul dintre putinele orase de care cred ca nu m-as satura prea curand. Anul trecut, cand am revenit de acolo, am facut un pariu cu mine insami: sa ma intorc mereu la Paris, in fiecare an daca as putea. Si la indemnul celor de la Vola (http://www.vola.ro/), am sa ma pun pe scris, incercand sa ii conving ca merita vazut si revazut de o mie si una de ori intr-o singura viata.

Am trait Parisul la intensitati diferite si de fiecare data a reusit sa ma surprinda in alt fel. L-am cunoscut din carti. Cartile lui Dumas. Mai tarziu ale lui Balzac. AM vazut Parisul prin prisma lui Rastignac - personajul central al "Iluziilor pierdute". La sfarsitul romanului, personajul se afla pe colinele din Pere Lachaise si, cu privirea scrutatoare indreptata catre oras, spune sfidator: "Intre noi doi acum". Fara indoiala, eu am facut la fel. Si m-am simtit parizianca importata pentru acele cateva ore, zile sau saptamani cat am locuit acolo. Si mi-a fost bine. SI mi-a fost imposibil sa renunt atunci cand a trebuit sa plec...

Experienta pariziana a insemnat pentru mine istorie, cultura, gastronomie, gradinile a la francaise, passe-temps a la francaise, haute couture, zambetul lui Mickey, malurile Senei si Paris-rive gauche, Paris - rive droite, personaje de legenda, locuri de legenda, francezi, chinezi, japonezi, americani, romani, pe scurt, o lume intreaga.

Parisul gradinilor

Au o fascinatie aparte. Sunt bine gandite si le vezi la tot pasul. Pline tot timpul. Parisul e orasul cu cele mai multe parcuri si gradini pe cap de locuitor. Prefera sa investeasca in spatii verzi decat sa dea banii pe medicamente. Simetrice tot timpul, cu forme geometrice tot timpul, cu alei de piatra strajuite de diverse feluri de copaci, rondouri de flori, alei de flori, miresme de flori care se schimba in functie de anotimp, cu fantani arteziene din mijlocul carora rasare cate o statuie si in jurul carora se gasesc puzderie de scaune pe care te poti aseza la o siesta. La Versailles, vara, ai parte de un spectacol al fantanilor muzicale si ai impresia ca te reintorci pentru o clipa in Epoca luminilor. Nu de putine ori mi-am imaginat curtezanele cum se plimba printre labirintul de verdeata sau printre aleile strajuite de copaci... gradinile de la Luvru, Versailles, Luxemburg, Parcul floral, unde ai impresia ca ai ajuns dintr-o data in Paradis, Parc des Buttes Chaumont cu capela construita pe stanca de unde poti admira Sacre Coeur in lumina apusului si apoi Square du Vert Galant - insula romantica unde norocoasele au parte de cele mai frecvente cereri in casatorie...

Poduri peste Sena

Sunt multe si toate diferite intre ele. Fiecare are un alt nume, o alta destinatie si alt farmec.

Pont des Arts - boem, romantic, cu banci de lemn, acorduri de chitara clasica, acolo am vazut cel mai frumos apus de soare peste Sena. Pont Alexandre III - sau calea regala, leaga Petit Palais si Grand Palais de drumul ce duce catre Domul Invalizilor. Usor de recunoscut, pentru cele 4 statui aurite ce se afla la capete si locul tipic pentru o fotografie cu Turnul Eiffel in decor. Pont Neuf - cel mai vechi pod al Parisului, primul care a fost construit peste Sena, legand Ile-de-la Cite de cele doua maluri. Podul Statuii libertatii reproduse in miniatura care se vede chiar si din Tour Eiffel.

Metroul parizian

E inevitabil. Fiecare statie de metrou isi cunoaste povestea. Dar Bastilia e preferata mea. Intreaga istorie a Frantei e lipita pe peretii statiei de metrou in bucati mici de marmura, explicand in culori si in imagini cum si-au dobandit francezii independenta. Altfel, la metrou, agitatie, concerte spontane de muzica clasica, latino, acorduri thailandeze, sarbesti sau tiganesti. Negri. Chinezi. Multi. Turisti. Si mai multi. Toti debusolati, dar toti cu hartile si ghidurile turistice in brate. Localnicii - cu carti in mana. Citesc in drum spre/dinspre servici. Si ai nostri compatrioti minoritari. La cersit. Altfel, curent, jeg, mizerie, control de bilete, amenzi serioase.

Ea si el

Frantuzoaicele - departe de a fi femeile fatale, au acel ceva care imbina simplitatea cu sarmul, eleganta simpla cu o esarfa neasortata, un parfum discret cu o figura binevoitoare. Rebele ca adolescente, simple si joviale ca femei mature si cochete la batranete. Ei - nu sunt frumosi sau iesiti din comun. Dar sunt eleganti. Multi sunt oameni de afaceri. Luni dimineata iau trenul catre Lyon, imbracati la costum, servesc pti' dej' francais in TGV: croissant, cafe si obligatoriu suc de portocale.

Parisul altfel

Altfel, Parisul inseamna Montmartre, boem, firesc, strajuind peste orasul de jos, cafeneaua lui Amelie Poulain, pictori, artisti, acorduri de jazz razbatand prin geamuri intredeschise, zidul sutelor de "Te iubesc", in toate limbile pamantului, inseamna o escapada pe un scuter printre stradutele de la Gare du Nord, cand simti prin toti porii aerul parizian si vezi tot ce misca imprejur, inseamna Quartier Latin, inseamna Place Vendome - cu luxul inconfundabil (Cartier, Poiray, Tiffany's, Coco Chanel), inseamna stradutele pitoresti de la St-Michel, unde maestrii gastronomiei frantuzesti te imbie la fiecare pas, mirosul de istorie ce strabate din Notre Dame, aroma clatitelor cu ciocolata, cu vanilie sau creme chantilly, inseamna magia pastrata in zambetul lui Mickey si suferinta din spatele acelui zambet, inseamna un Babel al civilizatiilor si al necioplitilor, al evolutiei, involutiei si a revoltelor frecvente de strada, al sarmului, al misterelor si al paradoxurilor...inseamna acel sentiment de bine, ca faci parte din ceva mai puternic decat tine insuti si care te face mereu sa vrei sa revii.

Ma opresc aici, altfel nu as incheia nici maine. Va doresc sa aveti fiecare parte de Parisul vostru si sa il simtiti cat mai intens posibil.

O seara wok

2009-04-08T13:26:00.000-07:00

Se cam pare ca a trebuit sa ajung intr-o tara straina, care se bucura de o veche traditie in arta culinara, pentru a incerca minunatiile unei alte bucatarii. Est Vs Vest? Sau secretele bucatariei asiatice cu toate deliciile ei, adusa in centrul Frantei, la Lyon. Greu de crezut. Dar cat se poate de adevarat. Alora, o seara wok, pe bune.

Ambianta - "Rouge Tendance", ce-as putea adauga mai mult? Un restaurant de 3 stele, care imbina original nuantele pasiunii cu designul unor cunoscuti arhitecti, decorul sic si clasic cu costumele asortate, sarmul francez si buna-dispozitia de dupa orele de servici.

Un abac urias, pur decorativ, dar de efect ne-a intampinat cel dintai la intrare. Apoi o doamna draguta ne-a urat bun-venit si ne-a condus imediat la o masa. Cu toate ca nu era indianca, purta semnul intelepciunii in mijlocul fruntii, ceea ce ii dadea un sarm aparte. Fotolii de nuiele bine gandite, in care ne-am afundat numaidecat, o masa mica si rotunda, dar cu lumanari si servetele asortate, gheise veritabile pictate in portretele de pe pereti si gheise importate pe langa mesele dinprejur. Una din ele ajungand si la mine. Mi-a propus sa-mi faca o pictura pe degete, maini sau alte parti ale corpului. Am refuzat politicos. Nu de alta, dar a doua zi trebuia sa ajung la birou. Tinuta business. Sau cel putin:)

Primim meniul. Ma uit. Nu stiu ce sa aleg. Totul e atat de nou pentru mine... Alex zambeste. Imi sare in ajutor : -On prend la soiree a volonte! - D'accord pour moi .

Si apoi imi explica: daca luam asa, putem sa ne alegem combinatiile dorite de cate ori vrem in seara asta si bucatarii ne prepara platourile pe loc. C'est fait, on y va. La atac, adica:))

Ne indreptam catre standul cu platourile uriase de fructe si legume din care puteai sa iti faci pe loc bolul dorit: ciuperci, ardei, ceapa rondele, salata, mazare, ghimbir si caise confiate, mango, ciuperci din nou, dar negre de asta data, bambus, pois chiche, ananas... Dumnezeule, raiul pe pamant! Primul bol - de vis. Ne indreptam catre zona fierbinte, catre bucatari adica, nu in alta parte, ce parere aveati??! Carne -peste, peste - carne, sosuri, condimente, mirodenii... Somon, scoici, cabillaud, carne de strut, de cangur sau de pui, sos de curry, sos dulce - acrisor, de piper negru sau de ardei, susan, ceapa prajita, fulgi de cocos... O nebunie. Si toate acestea maiestrit amestecate de un vrai chef intr-o tigaie wok sub o flacara flambanta si sub privirile uluite ale ochiului necunoscator. Ca al meu. Alaturi de orez thai sau de taietei albi chinezesti. Servit fierbinte si cu betisoare chinezesti. Pe indelete. Savurand fascinatia de arome.

Va dati seama ca nu am putut lua mai mult de o astfel de portie, incercand sa combin maiestuos mango cu ciuperci, salata si ardei, pois chiche cu bambus, vreo 2 soiuri de peste alb, sos de curry si orez thai. Mi-a fost imposibil sa-mi termin portia, daramite sa mai iau alta si alta si alta. Evident, lasand la urma desertul, am profitat de savoarea catorva bucati de piersica, litchi, pepene galben, ghimbir confiat imbaiate in sos de caramel. Prietenii stiu de ce;):))

Divin, exotic, asiatic. Culori, pasteluri, arome, mirodenii, flame, pasiune, platouri, bete chinezesti, agitatie, francezi numerosi intr-un colt de China rosu si cu mine - exceptia care completeaza regula.

Total diferit. Merita din cand in cand. Best choice. Ever.

Escapada lioneza

2009-04-07T10:49:00.000-07:00

M-am intors de cateva zile intr-un oras pe care nu l-am mai vazut de cateva luni bune, pe care poate l-am subestimat si pe care nu l-am iubit asa cum trebuia, dar in care am parte de o primavara superba. Poate nu meritam, poate asa a fost sa fie sau poate cineva mi-a ascultat visele si a facut sa fie posibila revenirea intr-o tara care imi e tare draga.

Primavara la Lyon este o primavara deosebita. Departe de agitatia pariziana, pe care o cunosc prea bine si de care m-am despartit de curand, dar nu pentru multa vreme, Lyonul imi da o stare de bine, de liniste si de seninatate. Plimbandu-ma pe chei ieri dupa-masa am descoperit ca Rhonul poate fi si albastru sub cerul senin de aprilie, ca soarele apune in nuante peste cladirile colorate, dandu-i un aer misterios si familiar in acelasi timp, ca primavara a sosit fara doar si poate de ceva vreme, din moment ce magnoliile erau in floare, ca Notre Dame de la Fourviere se inalta semeata in acelasi loc privind cu ochi scrutatori imprejurimile: le Rhone-la rive droite, le Rhone - la rive gauche... ca Bellecour este aceeasi piata rosie, dar fara caruselul luminat si ca seara se lasa mai tarziu decat la noi si sub o alta forma. Cartierele sic, impanzite de lume, de rasete si voie buna te ademeneau printre stradute inguste si slab luminate pe care nu le vezi decat in filme, la cate un restaurant cu nume specific, exotic, aiurea : "Les enfants terribles", "Les belles saisons", "Appelez-moi Rose", "La Plage", "La girafe qui boite"...

Am stat la terasa unui restaurant si am savurat feluri lioneze, am baut un vin bun, j'ai fait de la causerie amicale, am invatat cateva cuvinte in sarba, am facut un pariu pe originea chelnerului care ne servea, ca ar fi italian, ca ar fi roman ca mine (pentru ca vorbea incet), in cele din urma l-am intrebat si am pierdut pariul - era din Liban. N-am castigat si a trebuit sa platim desertul, dar ne-am amuzat copios. Nu a fost ofensat. Ce nu face omul pentru chocolat flamboyant... Toate nebuniile pamantului:)

A fost o seara placuta. Calma. Sic. Deconectanta. A la francaise vraiment...

Va urma - si cu poze, in curand:)

Excursie in Cluj (II)

2009-03-24T12:42:00.000-07:00

E partea a doua a ispravii (aici e prima parte), dar de fapt azi a fost cam a treia excursie in stepa transilvana. Reusita, pe de o parte. Cu patanii pe de alta... A fost ceva mai cald decat ultimele doua dati cand am trecut prin zona... aceiasi uriasi cu bratele intinse, aceiasi caini care ma latrau, dar au fost de treaba, ca nu m-au urmarit pana la capat. Cred ca se plictisisera si ei, asteptau pesemne ceva prospaturi:)
Si asa, hai hui, nu bagasem de seama ploaia care sta sa-mi cada siroaie deasupra capului. Am darul asta, de a sfida normalitatea firii. Si am avut noroc, pana am ajuns la firma E. Nu m-a plouat. Si cat timp am stat inauntru nu s-a indurat sa inceapa sa toarne cu galeti, polonice si linguri de apa. Nici vorba. Pana si soarele a dat o geana printre nori.

La firma E. am semnat un contract important - da!! de la 1 aprilie am sa fiu din nou in campul muncii! nu e pacaleala, vorbesc cat se poate de serios. Sper ca si ei:) Si plec in Franta. Din nou. Sunt tareeeee, mai taaaaareeee, ca sabia lui Zoroooo!! Dar nebunia nu va dura decat cateva saptamani. Ca apoi ma intorc. Si trebuie sa-mi bag mintile in cap. Dar nu conteaza, vor fi cele mai faine saptamani pe anul asta. Cu Eurotripul de o luna de anul trecut, crezusem ca mi-am facut plinul la plimbari pe urmatorii 10 ani. Dar norocul imi surade din nou.

Si plec fericita. Atat de fericita incat nu bag in seama picurii care stropeau ici-colo. Si vantuuul... fi-ti-ar vantul, care se porneste. Oare uriasii mei de curent se transformasera din senin in mori de vant si filtrau rafalele de ploaie peste fericirea mea?? Doamneee, cu ce ti-am gresit ? Sau sa inteleg ca asta e botezul de la inceputul lumii? Si stepa transilvana se transformase dintr-o data intr-un teren de lovituri de la 1m, 2, 3 in fata, spate, lateral, dar mai ales in fata. Si vantul, ca un leitmotiv... cu 30 de km pe ora. Abia respir. Inaintez cu greu. Umbrela imi e distrusa. Nu mai port umbrela, nici de ploaie nici de vant. Si inaintez prin stepa. Si vantul inainta impotriva mea. Si ia imaginati-va: eu inainte, vantul impotriva, eu inainte, ploaia deasupra, vantul impotriva, eu inainte cu greu, ploaia in toate partile, vantul impotriva. Ma miscam cu greu pana si in reluare. La un moment dat, aud o masina langa mine, ma claxoneaza. O Dacie rosie. Veche. De legenda. Urc. Un domn in varsta. Pus pe vorba:
- Haidati ca va duc pana la capatul liniei de tramvai... stiu cum e... si pe mine ma prindea ploaia cand eram tanar... Si ma bucuram cand ma lua cineva... Atunci erau carute, nu erau masini... V-ati udat bine... si in zona asta nu circula autobuze.... va duc pana la capatul liniei de tramvai... io am o gradina, ma duc sa duc ceva acolo... dar a inceput ploaia...

Abia mi-am tras sufletul. Ajung la capatul liniei de tramvai. Domnul ma lasa la destinatie. Nu pretinde nimic in schimb. E ardelean. E de-al nostru. Daca eram la Bucuresti, m-ar fi pus sa platesc si cursa. (sau mai rau sa platesc pt informatii, cum a patit un coleg). Tramvai. Bus. Pe jos cu 2-ul. Acasa. Vreau dus fierbinte si pat. Nu e apa de dimineata. Nici anunt ca s-a luat.
Bine ca am ajuns ! Dumnezeu sa-i dea sanatate omului ca sunt intreaga si acasa!

Campanie anti-frauda

2009-03-23T03:17:00.000-07:00

Se intampla sambata ce tocmai a trecut. In jurul orei 14. Cu nasul in calculator, cu o foaie de hartie in fata si un creion in mana, faceam calcule pentru un proiect. Gandeam formule si algoritmi. Concentrata. Si imi suna telefonul... "Numar privat". Primul gand: "Ma suna cei de la Bucuresti, ca nu m-am prezentat la examenul ce tocmai se incepea acolo la ora 14" (Desolee, dar am primit o oferta mai buna la Cluj si am renuntat la capitala). Dar nu au fost cei de la Bucuresti, de la institut.
Chipurile, "Ionut Stoian", de la Orange:
- Buna ziua, numele meu este blabla, va sun de la Orange bla bla.... sa va spun ca aveti un cost suplimentar pe factura de 200 de Eur, facut in cursul zilei de ieri...
- POFTIIIMMM?!? Prima reactie, a mea evident
- ...si vroiam sa va intreb daca ati efectuat apeluri in strainatate sau ati lasat telefonul pe mainile altcuiva...

Ma gandesc ca vorbisem cu un prieten din Franta de cateva zile, dar el a fost cel care m-a sunat.
Eu:
- Nu, zic, nu am sunat in strainatate si telefonul a fost ieri cu mine toata ziua, deci n-am cum sa am cost suplimentar.
El, tampitul, o tine pe a lui:
- Acest lucru este posibil, deoarece exista un hacker care se conecteaza cu nr dvs de tel pe internet si face plati...
Da cu bata in balta a doua oara - adica mai intai efectueaza convorbiri internationale, si apoi face plati pe internet. Hmmm, discutia devine cel putin interesanta...cu nasul in calculator pana atunci, (ca de, sunt multitasking in anumite situatii) ma deconectez de la proiect si incep sa ascult aberatiile domnului cu pricina. Asa ca baga mare hackere:
-... dar, ca acest lucru se poate rezolva , adica o sa va anulam costul suplimentar de 200 eur, daca efectuati instructiunile pe care vi le spun in continuare...

Buuun, baiete, hai sa te vedem, ce iti poate mintea...

- ...puneti telefonul pe difuzor, l-ati pus?
-...pus
-...acuma formati steluta 100 diez, ca sa intrati in meniu, ati intrat?
-...intraaat
-... acuma formati nu-mai-stiu-ce-combinatie-de-taste ca sa intrati in alt meniu, ati intrat?
-...intraaat (v-ati prins, ca sunteti baieti destepti, era vorba de meniul de reincarcare PrePay)
-... acuma alegeti o valoare intre 1-25, 25 de exp
-...25
-... si acuma introduceti nr de telefon : 07.52. 93.13.05
- ... introdus, confirm nr : 07.52.93.13.05... (dar vezi tu hacker de 2 bani, tu de fapt nu stiai ca eu aveam creionul in mana si o foaie de hartie in fata, plina de algoritmi - ca lucram la proiect) si numarul cu pricina fusese introdus direct pe foaia de hartie, cu creionul meu din mana dreapta...

Si...uuuups, telefonul meu s-a inchis ca prin minune, legatura s-a intrerupt si nu ti-am mai putut incarca amarata de cartela cu 25 de eur. Tu chiar aveai impresia ca eu te cred ca esti de la Orange si ca imi faci un pustiu de bine? Pai afla hackere, ca cei de la Orange n-o sa -ti anuleze facturile de 200 de eur daca platesti 25 pt o cartela. Interesul lor e sa le vina banu', cat mai mult. Fara lamentari de genul : "Vaaaai, aveti o factura de 200 de eur, hai sa v-o anulam ca e prea mult!"

Dar continuarea e si mai interesanta. Dupa ce inchid, sun la cost control: 0 Ron cost suplimentar, apoi sun la Orange, la relatii cu clientii:
- Buna ziua... uitati care e problema...
- Da, cunoastem, au mai fost tentative de acest fel.
Eu, calma:
- Totusi, as vrea sa stiu de unde are numarul meu de telefon
- Se poate forma la intamplare
Eu, devenind iritata:
- Bun, si ce masuri luati in aceste cazuri?!
- Pai ne-ati dat numarul, o sa il transmitem mai departe la departamentul de frauda si o sa ia baietii masuri.

Eu a doua zi, in Carrefour, telefonul suna. Nu-l aud. Il vad dupa vreo 3 ceasuri cand ajung acasa
07.52.93.13.05!! Ma intreb ce masuri au luat baietii de la departamentul frauda, daca acelasi numar de telefon ma contacteaza fara "cover". Poate sa imi multumeasca pt faptul ca a reusit sa-i prosteasca pe altii.

Seara, ma suna un prieten, stiind deja de patania mea :
- Auzi, stii ca si pe vara-miu l-au sunat azi sa le incarce cartela. Doar ca el e pe Cosmote!!
- Si? ce-a facut?
- I-a incarcat bolovanul, ca nu s-a prins de schema!
Rasete:)))))))

Baietii de la Orange au mai trimis mesaje de atentionare. Dar nu e destul !
Ni se asculta telefoanele, in urma nu-stiu-carei legi. De ce? Degeaba !
O campanie mai vizibila este fara indoiala necesara. Cred ca am sa ii contactez pe cei de la TVDC, au firma buna la sat:)) Sau daca nu, renunt la Orange si trec pe cutia de sarma, din nou.

O zi faina sa aveti, fara hackeri prin preajma!

Leapsa cu iz de fericire !

2009-03-19T13:55:00.000-07:00

Cum Lia nu are de lucru si se plictiseste, m-a bagat din nou la inaintare ... dar leapsa asta e una mai speciala, cred ca si din pricina primaverii, sau ma insel? Asadar, sa incepem sa "prestam":

1. Tu dupa ce tanjesti?
In momentul de fata? Dupa o ciocolata calda - cred ca din pricina vremii, e un frig teribil la Cluj
Pe termen scurt: dupa primavara
Pe termen lung: cam dupa ce tanjeste orisicine - o vila cu 20 de camere, un Bentley in fata curtii, un gigolo de milioane (De parca voi nu v-ati gandit la aceleasi lucruri de la bun inceput) :)))))))))) Si-apoi "dusmanii-mi poarta pica, da' n-au valoarea mea..." Glumeam;) De fapt e vorba de o casuta linistita, calda si sa miroasa a portocala seara si acel cineva care sa stie sa imi faca zilele mai frumoase cu fiecare clipa.

2. Cand ai spus ultima oara "Te iubesc"?
Adicaaa... pe bune? sau aiurea-n tramvai? Liaaaa, te tii de glumeee.... :P Sa tot fie ceva vreme. Da' imi aduc aminte cand am zis prima data - aveam vreo 14 ani. Eram in parc, sub un copac, cadeau castane. Heheheee, ce vremuri:)) Se pune? Sau intra la categoria "filme cu copii tampiti"? :)))

3. Defineste fericirea in 3 cuvinte
Prima definitie: Intoarcerea la copilarie...
A doua definitie: O alta lume...
A treia definitie: Me, You & Everyoneweknow:)))
Pe care o vrei?

4. Cand ai fost ultima oara fericita?
Saptamana asta si in mai multe reprize, dupa principiul ca un rau nu vine niciodata singur, asa si cu fericirile astea, se tin lant de capul omului. Sa ma explic adicatelea: in primul rand am primit vesti de la Bucuresti, ca am trecut de a 2-a etapa de selectie pt o bursa guvernamentala, apoi am primit vesti de la Cluj, ca ma angajeaza la firma cutare (firma E., cea pe care am descoperit-o in urma Excursiei in Cluj, ce firma de treaba), asa si apoi am primit vesti de la banca ca imi aproba in sf creditul pt apartament... dupa 7 luni...maaaareeee lucru!! E banca aceea de gasca care incepe cu Raiff.... uuuups, nu era vorba de reclama, nici NUUUU!! Asa ceva NU se face (la ei ma refer, doar nu la mine, voi ce ati crezut?!?)

5. Ce crezi ca te face fericita?
Hmmm, sa rad pana nu mai pot, in doze marunte, dese, dar sigure, sa dooooorm indeajuns de suficient si sa nu imi sucesc vreo vena prin somn, ca altfel devin irascibila, sa visez ceva fain si apoi sa ma trezesc cu zambetul pe buze si sa am impresia ca s-a petrecut aievea - vi s-a intamplat vreodata? Asa-i ce sentiment fain? Cu riscul de a deveni redundanta, o spun din nou: Parisul, nu pot explica fenomenul. Zilele insorite si calde de vara, sa ma vad o data mutata in casa mea, pe care sa o aranjez dupa bunul plac, bunul gust si bunul simt:)) Chestile mici, nerostite, ceea ce se afla dincolo de cuvinte.

Lia mi-a adus aminte de o poveste veche cu o turtica dulce invelita in staniol si care chipurile "inghetase in zapada" si vroia sa se strecoare pe geam in sufletul cuiva. Cat am indragit povestea aceea..atunci m-a facut tare fericita. Cate nebunii...
Si daca stau bine sa ma gandesc, cred ca toate nebuniile de care as putea da dovada si care mi-ar putea aduce cate un strop de fericire pe zi. La sfarsitul anului mi-as face o piscina;) Ce fericita m-ar face piscina aceea...

6. Cand te-ai gandit ultima oara la fericirea ta?
Ma gandesc mereu, si in repetate randuri... deh, ce sa faca si omul pe timp de criza, se gandeste la vremurile trecute si zice: "Zambeste, maine ar putea fi mai rau! "

Si hai ca v-am pupat, o seara faina!
PS. Leapsa mai departe la raza de soare si la cine mai doreste si are chef de "prestat":)

Expozitie de fotografie

2009-03-12T12:54:00.000-07:00

De va fi cald sau va fi frig, de va fi intr-o luni, ori poate miercuri sau chiar joi, va invit sa luati parte la povestea noastra... "bine sau rau", "rosu sau negru", "el sau ea", "atunci si acum", "acolo sau aici", povesti in imagini si noi pe langa ele sa ne destainuim de unde a pornit totul.
Ce ziceti? ne dati crezare?
Va asteptam cu drag!

Happy birthday to you....!!

2009-03-06T07:57:00.001-08:00

I did, I did know that is your birthday today:))

LA MULTI ANI!!!!!!

(Pentru Cris si R.)

A doua leapsa de la Lia:))

2009-03-06T02:57:00.000-08:00

Scumpa de ea ce m-a pus sa scriu, mai ales acum cand imi bate vantul prin frigider, par si portofel, dar de dragul ei am sa ma chinui:))) Lia, sa nu-ti para rau de ceea ce vei vedea si citi in continuare. Suna in felul urmator:

Ce te face sa iti lingi degetele?

Pai ar fi cam asa, ordinea e aleatorie, cum m-au lovit poftele in minte de cateva minute: clatite cu piersici in sos de caramel si garnisite cu inghetata, clatite in general de fapt, gauffre liegeoise pe pat de capsuni si sos de chocolat, originala, de la mama ei de acasa din Bruxelles, nu de la supermarket, piersici in Lacrima lui Ovidiu, mere cu sos de struguri cu boabe mari, inghetata, combinata din vreo 4-5 arome, din vreo 4-5 caserole si cu topping de zmeura si musai un biscuite deasupra sau o cireasa, asa doar de decor, ca oricum o sa plesnesc si n-o sa pot manca tot:)))) Apoi salata de vinete, ciorba de perisoare, ciorba de burta, pizza cu sos de usturoi, spaghetti carbonara, capsunile domle, alea maaari de abia iti intra in gura, strugurii cu boabe mari, pepenele rosu dulce si zemoooos, friptura de pui cu cartofi la cuptor... yaaaaamiiiii. Deja salivati? Si eu...cred ca am sa ma opresc pe aici ca deja mi-e prea foame. Dar va las poze;)))

Ce-ti incanta ochii?

Ar fi multe, dar in general marunte:

Ochii verzi ai mamei, are niste ochi superbi, ai mei sunt departe... (cacaniu in dungi:P).
Oamenii sanatosi si optimisti care emana atata energie ca te molipsesc cu zambetul lor si bucuria de viata. Oamenii care stiu sa lupte pentru ceea ce isi doresc sa obtina. Oamenii care surprind. Oamenii, in general.

Zambetul de copil. Inocenta lor. Usurinta cu care isi exprima sentimentele fara sa le pese
"Esti proasta tuuuh, nu mai vorbesc cu tineeee!..." Si jap, o palma peste frunte:) Ei? Cat de usor ati putea sa faceti asta cand sunteti mari? Cu oamenii mari de langa voi?

O fotografie care transmite dincolo de cuvinte. Detalii neobservate din fotografii. O fotografie uriasa pe un perete gol si alb. Zambetul Mona Lisei: acum inocent, maine sarcastic, poimaine bland sau ironic...

Concursurile de dans de tot felul si rochiile de gala ale fetelor in care ele se simt pe rand printese, regine sau dive latino. Patinajul artistic - pentru simplul fapt ca in cele 3 minute de glorie imbina creatiile artistice ale mai multor oameni.

Rasaritul pe malul marii, apusul pe o creasta de munte, Valea Ariesului toamna, zidul zecilor de "Te iubesc" in toate limbile pamantului, o biblioteca uriasa, oameni care stau intr-un parc, square sau pe o banca si citesc o carte...Boem, senin, aiurea...

Les jardins a la francaise si Parisul in toate anotimpurile, starile, momentele de liniste sau zarva.

Ce iti place sa atingi?

Un suflet ranit si sa aduc macar un strop de zambet
Cartile, indiferent de natura, starea de spirit sau momentul zilei... ca intr-un dans...
Pieptul mamei, atunci cand ma cuibaresc langa ea... si toate relele dispar ca prin minune:)
Roua de pe iarba
Scoarta copacilor
Gandurile cuiva...
Perfectiunea...macar intr-o mica masura

Ce mirosuri te incanta?

Mirosul de brad in prag de sarbatori, portocala uscata pe calorifer, aroma placintei cu mere raspandita in toata casa atunci cand e inca la cuptor, aroma de piersica, capsunile sau zmeura, atunci cand fierb pentru dulceata, ceaiul de la Carturesti
Unul dintre parfumurile lui Yves Rocher
Camera mea, cand ma intorc acasa la ai mei...
Mirosul de iarba intr-o dimineata de vara
Cel al marii si al oceanului in linistea de dinaintea furtunii
Mirosul de trandafiri, magnolii si flori de cires primavara
Mirosul ploii, dupa ce a trecut furtuna

Acum... sa dam mai departe, cin' sa fie, cin' sa fie? Sa zicem sa fie @ Geanina, daca vrea si @ petale de trandafiri, deocamdata... si apoi cine mai vrea:)

Urari de primavara

2009-03-01T11:38:00.000-08:00

Dragilor....
Nu-i asa ca a venit primavara si la voi? Cel putin in suflete daca nu si pe pervazul ferestrei sau la marginea gradinii de trandafiri...Am cateva urari pentru voi. In aceasta primavara:

...Sa va bucurati de voi ca de cel mai de pret lucru din lume...
...Sa aveti o sanatate de diamant, ca ala are duritatea cea mai mare...
...Sa va bucurati de un buchet de ghiocei frumosi (si eu am primit azi :))))
... Sa purtati soarele in suflet...
... Sa va plimbati desculti prin iarba...
...Sa mirositi florile de cires...
... Sa uitati de criza si sa zambiti strangareste macar pentru o clipa...
... Sa cititi o poezie de Nichita, Blaga sau Arghezi...
... Sa va pierdeti in bratele cuiva...
...Sa fiti alaturi de prieteni...
... Sa radeti cu gura pana la urechi macar o data...
... Sa nu primiti vesti triste si sa va bucurati din plin de toate nimicurile care dau farmec fiecarei clipe...

Sa aveti parte de o primavara cu soare bland si zambete multe!

Leapsa de la Lia - PRIMA:))

2009-03-01T11:07:00.001-08:00

*Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.
*Pick the 4th picture in that folder.
*Explain the picture.
*Tag 4 people to do the same!

Si sa vezi si sa nu crezi peste ce poza am dat, n-am schimbat nici un folder, pe cuvant de soim al patriei;))))

Poza ca poza, dar masinaaaa... si acum explicatii: poza e facuta in epoca mea de parizianca importata ce am fost pentru cateva luni ale anului trecut...mai precis chiar in perioada asta, cand ma plimbam cu Irina (prietena mea de suferinta de acolo) si Ovidiu (un fost coleg), care a venit de la Bordeaux in vizita la noi, la Paris. Era intr-o vineri si, plimbandu-ne fara nici o grija pe Champs Elysees, dam peste salonul auto de la Peugeot, unde ramanem cu gurile cascate... n-ati vazut voi Peugeot-uri din alea la Romanica. Modelul cu pricina e un clasic in viata, iar cea care se holba de zor la el, eram eu... insa, degeaba, nu a ramas intimidat de accentul meu ardelenesc si cu atat mai putin de ochii cat cepele care mi se oglindeau in geamurile dansului:))
poza mi-au facut-o ceilalti, nu m-am vazut decat acasa.

Acuma...de executat mai departe... @ Adi nu, ca el el suparat pe mine... sa fie @ care mai vreti. Dati apoi un semn sa vad si eu rezultatele. O seara faina tuturor !

Mersi Lia, pupici:))

Ramasesera numai lemne din barcile cu malul pierdut

2009-02-27T11:51:00.000-08:00

"Albastrul de pe tarm nu se termina niciodata,
oamenii veneau sa priveasca marea
si nu se mai stie daca mureau sau nu.

Cei vii isi aduceau aminte de tarm doar cand nu mai puteau
sa inghita praful galben ridicat de vant de pe drumuri
sau cand apele de izvor erau mai sarate decat ale marii.

Oricat de grea ar fi fost viata, daca femeile stiau sa iubeasca
era bine. Copilele, inainte de cununie, erau trimise pe tarm
cu anul, femeile, daca uitau sa iubeasca, erau alungate
pe tarm.
Iata de ce nu am inteles niciodata
cum doar copiii erau batuti cu nuiele lungi si subtiri
daca erau prinsi ca vor sa fuga spre mare. "

(Aurelian Titu-Dumitrescu)

Export de China

2009-02-27T02:07:00.000-08:00

(Postul meu vrea sa fie o replica la un articol aparut intr-o revista de cultura cunoscuta, in care iritarea unei doamne referitoare la aparitia chinezilor in Bucuresti ar trebui sa fie o problema de importanta majora pt stat ... cred ca problema "minoritatilor rrome" este mai acuta in momentul de fata. Cu toata stima doamna, chinezii sunt inofensivi, vorbesc in cunostinta de cauza. )

Poza 1 si 2: Cam asa arata un litoral si o piscina in China.

Intelegeti acum de ce pleaca din ce in ce mai multi

Nu ar trebui sa va mire faptul ca intreaga lume e de-acum impanzita de asiatici. Cartiere chinezesti sau asa-numitele "China-Town" exista la New York la fel de bine cum ele exista si in Londra, Oslo, Torino sau Paris. Iar Bucurestiul, cu atat mai putin nu ar fi o piedica. De ce nu, pana la urma?

Am avut ocazia sa locuiesc cateva luni la Paris in anul 2008, intr-un mini-apartament de la periferia de est. Zona era cunoscuta drept "cartierul asiatic". Era o comunitate linistita care asimilase intre timp mai multe idei, obiceiuri si experiente de viata a celor care veneau de pe mai multe continente. Fara indoiala, asiaticii erau minoritatea cea mai numeroasa alaturi de negrii care venisera din fostele colonii franceze din Africa.

Spre deosebire de alte nationalitati, asiaticii s-au integrat foarte bine in peisajul local. Pe promenada din centrul comercial al micului oras si-au deschis puzderie de restaurante cu specific: japonez, chinezesc, thailandez, vietnamez. Elegante. Stilate. Intr-un decor intim. Fiecare cu alta oferta, alte arome, alte povesti sau alte zambete. Si pline in fiecare seara. Aveau chiar si cateva magazine in care gaseai tot ce nu se afla la "boulangerie", "epicerie" sau alte asemenea tipic frantuzesti.

La inceput de februarie au organizat Anul Nou chinezesc, chiar acolo, pe promenada. Si lume a fost, Slava Domnului. Au adus putin aer din China si de sarbatoare prin "Dansul Dragonului", cantecele traditionale sau jocurile de artificii. Apoi, in fiecare sambata mai planuiau cate ceva: demonstratii de arte martiale, dansuri thailandeze sau numere de magie.

Nu m-am mirat nici atunci cand am avut ocazia sa lucrez si sa interactionez cu ei si sa aflu ca in mintea lor ei se considerau francezi si aveau nume pariziene: Vincent, Eric, Charlotte, in ciuda trasaturilor caracteristice natiei lor. Sunt vorbareti, au un accent frantuzesc impecabil, imbatranesc mai repede decat alte popoare (media de varsta e undeva intre 40-50 de ani) si au renuntat demult la China. Mi-au povestit ca au venit in Franta in urma cu cateva generatii si abia acum au reusit sa isi faca un trai cumsecade. Doar cei mai in varsta isi mai aduc aminte de limba lor exotica pe care o vorbesc mai mult decat rareori. Au renuntat la China pentru ca viata era grea si ajunsese de nesuportat. In momentul in care au ales sa plece au fost de acord sa asimileze obiceiurile, limba si cultura din care vor face parte, indiferent ce insemna acest lucru: renuntarea la religie, la numele traditionale, pentru numele localnicilor, la kimono-uri in favoarea blugilor, la legenda gheiselor in favoarea "Comediei umane".

Au cultul familiei si se ajuta unii pe altii la nevoie. Acum au mai mult de un copil si se reintorc din ce in ce mai rar in China, iar cand o fac, nu spun niciodata "ma intorc acasa", ci "plec in China" la fel cum ar spune despre orice alta tara de pe glob.

Cert este ca statisticile indica un numar de aproximativ 200 milioane de asiatici in toata Europa pana in anul 2010, asa ca sa nu va mire faptul ca la Torino ii veti intalni mancand paste, la Paris le veti fotografia nunta zgomotoasa din fata de la Luvru sau la Oslo ii veti intalni oameni de afaceri purtand nume scandinave. I-am intalnit asa cum va spun in toate locurile de mai sus si inca in multe altele, asa ca Bucurestiul nu-mi mai atrage atentia. Au ajuns si aici. Bravo lor. Pana la urma asta inseamna sa fii "global" si sa traiesti o experienta multiculturala, invatand din cultura altora.

Si nu va temeti, pana sa ajunga in Parlamentul Romaniei, trebuie sa mai apara cateva generatii!

PS. OFF-Topic. Am intalnit studenti francezi care au o fascinatie aparte pentru minoritatile rrome din tara noastra, au impresia ca sunt marginalizati si se arunca in valtoarea unor studii de caz pe care le diseca cu vehementa. Apoi propun solutii si le construiesc un habitat utopic. Le-as sugera sa se rezume la tara lor. Metroul parizian e suficient pentru studiul "minoritatilor rrome" exportate, nu doar din Romanica. Cunoscatorii stiu de ce. spun asta. Nu mai dau alte exemple, risc sa generez polemici rasiste.

Si sa aveti un weekend fain! Zambete "patriotice" :P:)))

Excursie in Cluj

2009-02-24T11:45:00.000-08:00

Heeey, astazi aveam programat un interviu la firma cutare, sa o numim firma E. Dar pana sa ajung la firma cutare, am avut parte de o adevarata excursie in prag de iarna, intr-o dimineata cu soare ce-i drept, cu dinti ce-i drept, care nu parea sa se indure peste cele -5 grade de afara.
Firma, pozitionata la iesirea din Cluj. Ca doar asa fac toti astia, sefi de multinationale, nu le mai ajunge centrul. Fix unde e tabla si trasa linia rosie peste denumire, faci la dreapta si se inalta "mandra si frumoasa, tanara domnita", pardon, firma in cazul meu... O iau pe jos de acasa, iau un bus de la prima statie, ajung la capatul liniei de bus si apoi pe jos, normal, ca tot omul tampit la o plimbare de marti dimineata. Dupa ce cobor din bus, schimb 2 vorbe cu soferul:
- Trebuie sa ajung pe strada cutare, la firma cutare... pe unde ar trebui sa o iau?

- Ho hoo hooo (dragii mosului, parca il auzeam pe Mos Craciun), pai drept in fata, dar aveti ceva de mers, nu este nici un mijloc de transport care sa duca pana acolo... vreo 3 km asa.

Ho ho??!!?? asta e partea mea. Ca norocul ca am plecat de acasa pe la 11 jumate, asa, prevazand isprava cu pricina. Interviul era la 13. Am zis ca nu iau taxi, ma duc in recunoastere. Si o iau la picior drept inainte si tin partea dreapta a drumului. Daca ati fi fost acolo mi-ati fi inteles reactia, imi pare rau ca nu am luat aparatul macar sa fi facut o poza. Sun un prieten :
"-Am ajuns in desert. Jur ! "
Dar un desert inghetat de stepa transilvana si o zona pe care nu am vazut-o decat din tren cand ma intorceam acasa, la ai mei. In stanga gunoaie, in dreapta gunoaie, de diverse forme, culori si marimi. Halucinam si aveam impresia ca se iau dupa mine. De fapt erau caini care apareau de te miri pe unde... zona industriala, auzeai cate o masina sau vreu utilaj ambalat, dar nici tipenie de om. Straniu. "Masinile astea sunt actionate de forta gandului",vorbesc eu intr-o conversatie cu imaginatia mea bolnava. Deasupra mea stalpii aia de tensiune sub forma piramidala pe care ii vezi doar in campuri si au mai multe brate... Imi imaginam ca sunt uriasi cu aripile intinse care vor sa isi masoare puterile cu vantul. Si scoteau un sunet ciudat : sfrrr, sfrrrr, ca un bondar de mai de aveam impresia ca se scurge tot curentul din ei in carliontii mei si raman electrocutata in pustiu fara nici o urma. Cred ca atunci l-am inteles pe Don Quijote mai mult ca oricand:))) cu uriasii lui cu tot. Pacat ca n-am avut o sulita, as fi pornit si eu la atac

La firma E. ajung dupa vreun ceas de periplu in pustiu. Ma limitez la a spune ca HR-ul in Romanica mai are multe de invatat si ca in momentul in care are pretentii de conversatii in limbi straine ar trebui sa vina cu un nivel net superior fata de cel al candidatului, iar nu invers. In rest interviul a fost ok. M-am intors cu taxi. Excursia de dimineata mi-a fost destul.

Cu toate astea, precis n-as da Emirates pe firma E., chiar daca singura chestie comuna este E-ul din titlu. Insa cine stie cate se mai pot intampla pret de o saptamana... poate stepa se va trasforma intr-un peisaj exotic... Vise, cherie, vise...

Nizar Qabbani - "Cand te iubesc"

2009-02-20T15:06:00.000-08:00

Hai sa va spun ca am citit azi o poezie faina si mi-a ramas la suflet... E opera unui autor arab... O scriu sa o cititi si voi:

"Cand te iubesc,

Tasnesc din mine cuvinte noi,

Orase noi, taramuri noi,

Iar orele respira indeaproape.

Creste grau intre paginile cartilor,

Pasari zboara din ochii tai,

Iar peste sanii tai trec caravane incarcate-n mirodenii,

Cad fructe de mango in jurul tau, padurile iau foc,

Si tobe nubiene imi rasuna-n tample."

3 secunde...

2009-02-15T11:45:00.000-08:00

Cam atata a tinut momentul intre viata mea de aici si viata mea de dincolo ... Plec de acasa. Ajung in intersectie, liniste, stanga liber, dreapta liber... ma pornesc sa trec strada, sunt la sfertul trecerii de pietoni si deodata se iveste un tampit. Am o presimtire sau ceva ma face sa renunt. Ma dau un pas inapoi. Si trece la 10 cm de mine. Apoi pune frana. Dupa ce trece. Pai mai tampitule, care ai luat carnetul in tara lui Aiurea, cine te-a invatat asta nu ti-a spus ca la trecerile de pietoni se incetineste cu 50 de m inainte de semnul marcat???!!? Si tu pui frana dupa ce treci de mine!! Bine ca nu m-ai facut zdrente si apoi sa pui frana cu Dacia ma-tii de masina !! Daca nu erau alea 3 secunde poate acum aveai dosar si vreo 10 ani la CV, asa ca sa dea bine si pt altii ... tu te grabeai sa-ti prinzi meciul, tabieturile sau somnul de la 9 seara. Degeaba te grabeai. N-ajungeai oricum in Rai .. Si cu atat mai mult pentru gafe din astea. Si schimba-ti naibii franele, de ABS n-ai auzit?? Data viitoare n-am sa ma fac invizibila si cu atat mai mult n-am sa te opresc prin puteri paranormale. Asa ca lasa-ma sa-mi vad de viata, vei fi si tu mai linistit, TAMPITULE!!

Despre Valentine's...

2009-02-15T01:25:00.000-08:00

As putea sa spun ca imi place legenda... cea cu calugarul care statea in inchisoare si a inceput sa trimita felicitari prietenilor... dar conceptul din prezent ma irita in mod deosebit. Devenita comerciala, la fel ca toate sarbatorile de pe urma carora se poate scoate "un ban cinstit", te bombardeaza cu reclame, discounturi, inimi uriase la jumatati de pret, ciocolata "pentru suflet" si mai stiu eu ce. Cu toate astea, lumea se americanizeaza cu placere, simuland o iubire mai mare pe 14 ale lunii cu pricina decat in orice alta zi din an. Ma gandesc cum se cuantifica puseurile astea de iubire debordanta intr-o asemenea zi: in numarul de inimioare de ciocolata primite? in numarul de inimi-perne cumparate? in numarul de reply-uri ale lui Bitman "...mare cat inima mea, mare cat inima mea..." cat de mare poate sa fie mare??? La mall au venit cu o idee geniala... cat poti sa alergi pe o banda rulanta pt jumatatea de langa tine .... 1 km , 2 ...3.. 10... unii alearga o viata intreaga si degeaba:) Hey lume, fii realista !! "Dragostea dureaza 3 ani", parafrazandu-l pe Frederic Beigbeder, in care in primul an cumperi mobila, in al doilea o muti si in al treilea o imparti. Si-apoi mitul cu 14 februarie ramane o legenda.

Am depasit demult povestea cu inimioare de ciocolata... ieri a fost o zi oarecare, am fost la Carturesti, mi-am luat o carte - despre fotografie, am scos niste poze, am trecut pe langa cei de la Bere Gratis care urlau niste "hit-uri" in holul de la intrare, ne-am intalnit cu ceva prieteni, am mancat la KFC si am pus tara la cale... Am fost anti-Valentine's si a fost bine:))

O zi de vineri, 13

2009-02-13T12:05:00.000-08:00

Azi mi-a mers relativ bine, sa spunem. De dimineata am scris la lucrare, completari adica, despre spatii de culoare... ce sa fac, sunt un fotograf amator care stie tehnica de prelucrare digitala de imagini in exces, debordez ce sa spun... indeosebi pe partea de filtrari. Dar azi am scris despre culori. Mi-a placut. Asta cam pana pe la 5 jumate cand m-am hotarat sa ies din casa. Am avut invitatie la un vernisaj de fotografie digitala. Premiera.Se poate spune si asa. Si o prezentare de expeditie. Varianta live va fi luni dupa-masa la biblioteca. Sper sa n-o ratez pentru ca se anunta ceva spectaculos. Apoi mall - cateva cumparaturi, mai mult "window shopping ":) Si aruncatul cu privirea. Pe maine se anunta evenimente spectaculoase pentru ziua cu pricina, pe care ne obliga s-o adoptam, daca vrem sa ne americanizam cu totul. Poate la toamna vom sarbatori si Thanksgiving. Apoi acasa. Mi-am facut o ciocolata fierbinte. Cu muuuultaaa frisca. Asa imi place. Acum stau si o sorb pe indelete. Merge cu praji cu mere.
Am chef de o poveste. N-am cu cine. Nu stiu cum se face ca vinerea seara toti sunt obositi. Sau dorm sau sunt dusi... cu pluta:)) Oricum... prezentarea la care am fost a fost dementiala. Doi oameni faini, jumate de trupa s-ar putea spune. 7000 de fotografii. Un film fain si o poveste si mai faina. Oameni la 40 de ani s-au incumetat si au plecat in explorari patagoneze. O luna in America de Sud. Pana la capatul lumii si inapoi... Buenos Aires - tango, infuzie mate, hablas espagnol, apoi Tierra del Fuego, stramtoarea lui Magellan, Ushuaia si Emil Racovita in muzeul de istorie - chiar asa, capatul lumii... apoi ago Argentino, laguna Azul, puerto Williams, calota de gheata, pampas, cormorani, pinguini, lei de mare, guanaci, tunele de castori , cea mai buna friptura de vita din lume, si vantul ca un leitmotiv al unei tari ce a intrat in criza de aproape 10 ani. O lume atat de diferita, atat de putin cunoscuta si strabatuta de cativa oameni simpli care au indraznit fara masura, au visat fara masura si au explorat fara masura. Statistic vorbind, au facut peste 30 de ore cu avionul, peste 15 mii de km peste ocean, peste 2000 km cu masina si 300 km la pas pe taramuri patagoneze.

Parca ma vad citind Jules Verne:) De altfel asta a fost si unul dintre motivele care i-au indemnat sa indrazneasca... copilaria, Jules Verne, Toate panzele sus! O poveste frumoasa pentru o seara de vineri. Fara indoiala n-am sa ratez expozitia finala. Et puis, on y va la, avec sourire:)

O noapte de vineri, 13

2009-02-12T14:00:00.000-08:00

Un minut peste ora cu multe zero- uri si trec singura intr-o zi de vineri, si de 13, ascultand fulgii din geam si de afara. Playlistul imi canta "Les rois du monde"... vivent au sommet, ils ont la plus belle vue mais, il y a un "mais"... dans leur chateau la-haut ils s'ennuient, pendant qu'on bas, nous on danse toute la nuit... ils font des pieges ou ils tomberont un jour, ils se protegent de tout, meme de l'amour...

Je suis meme pas la reine de tes reves, mais je pense bien avoir fait les memes erreurs de ces rois: je pense trop, j'aime pas suffisament, j'utilise souvent la mesure des choses, et mes pieges, mon dieu mes pieges... et puis, d'ou vient ce froid -la? d'un ame trop gele, trop fort et trop souvent seul

Eh bien, "femme chocolat"... ti-ar prinde bine sa te incalzesti la lumina unor iluzii, sa mai crezi in taceri absurde, mari de sidef si orizonturi de dincolo de nori. Ti-ar prinde bine o sticla de vin si un foc de tabara pe malul marii... ori ai putea lupta intr-un razboi cu tine insati si sa-ti displaca rezultatul, fara indoiala ai fi invinsa de prejudecati... in cele din urma ai face bine sa nu te mai legi de extreme si zambete false, in definitiv folosesti aceleasi arme si pierzi aceleasi victorii... iar intr-un ciob s-ar putea reflecta intreaga ta fiinta...

Si tocmai am mai invins o noapte fara sa tin pe nimeni de mana si fara sa-i simt rasuflarea pe ceafa sau pe tample.

Dar ce vroiam sa spun cu toate astea? Ca e vineri deja, e noapte si e 13.

La Cluj ninge din nou

2009-02-12T05:03:00.000-08:00

La Cluj ninge din nou, nervos si agresiv, himeric, haotic, dezlantuit impotriva unui oras ce nu mai poate face fata atator surprize. Ninsoarea asta m-a atras hipnotic spre fereastra si am stat cateva minute bune sa-mi dau seama ce are de gand. Poate doar sa se descarce sau poate sa acopere mormane de gunoi, farame de oameni, drumuri, poduri, autobuze, trotoare, morminte, frunze uscate, crengi de copaci, bancile din parc, bucati de viata sau de moarte, pe tine, care te intorci de undeva pe o strada inghetata langa ceainaria din colt...
Ninsoarea asta, ma face sa astept o poveste de iarna, despre copilaria cu nasuri inghetate, cu bulgari si oameni de zapada,cu sanii, skiuri sau patine, cu fum care iese din hornuri inghetate, cu ceai fierbinte si portocala uscata pe calorifer...
Ninsoarea asta nu vrea sa se opreasca si imi loveste geamul cu atata ura... ninsoarea asta e in visele mele albe ... ninsoarea asta se incapataneaza in linistea ei de gheata... ninsoarea asta a venit mult prea tarziu...

Les 10 motifs pour lesquels j'aime Paris

2009-02-07T03:46:00.000-08:00

1. Le Pont des Arts et Paris-Rive Gauche

2. Le mur des "je t'aime"s

3. Les crepes au chocolat...les crepes a la vanille... les crepes parisiennes et le chocolat chaud

4. Les nuits magiques de Versailles

5. Le sourire de Mickey

6. Les jardins "a la francaise", le Parc Floral au mois de mai

7. L'histoire de la Place Vendome

8. Bastille - le quai de la station de metro (M1, M5, M8)

9. L'esplanade de Beaubourg

10. Le Square du vert Galant

Experiment social despre perceptie, gust si prioritatile oamenilor

2009-02-01T05:08:00.000-08:00

Washington –
Statia de Metro, într-o dimineatã friguroasã din ianuarie 2007. El a cântat sase bucãti de Bach, timp de aproximativ 45 de minute. În acest timp, circa 2 mii de oameni au trecut prin statie, cei mai multi dintre ei în drum spre locul de muncã.

Dupã 3 minute de când începuse sã cânte, un om de vârstã mijlocie a realizat cã violonistul era
muzician. El si-a încetinit ritmul si s-a oprit pentru câteva secunde, apoi a pornit grãbit pentru a-si îndeplini programul.

4 minute mai târziu violonistul a primit primul sãu Dolar: o femeie a aruncat banii în sapcã si, fãrã oprire, a continuat sã meargã.

Peste 6 minute, un tânãr s-a lipit de perete sã-l asculte, apoi si-a privit ceasul si a repornit grãbit.
Peste 10 min, un bãietel de 3 ani s-a oprit, dar mama lui l-a tras grãbitã în lungul peronului, când pustiul s-a oprit pentru a privi la violonist. În cele din urmã mama si-a împins din greu copilul care a continuat sã meargã întorcând capul tot timpul. Aceastã actiune a fost repetatã cu mai multi alti copii. Fiecare pãrinte, fãrã exceptie, i-au fortat sã se miste.

Muzicianul a cântat 45 de minute. Doar 6 persoane s-au oprit si au rãmas pentru o vreme. Aproximativ 20 i-au dat bani, dar au continuat sã meargã în ritmul lor normal.
A colectat în total 32 de dolari.

Dupã 1 orã, a terminat de cântat si s-a asternut tãcerea. Nimeni nu a observat. Nimeni nu a aplaudat si nici nu a existat vreo recunoastere.

Nimeni nu a stiut acest lucru, dar a fost violonistul Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni din lume. El a cântat una dintre cele mai complicate piese scrise vreodata, cu o vioarã în valoare de 3,5 milioane de dolari. Cu douã zile înainte, Joshua Bell avusese un concert cu casa închisã
la un teatru din Boston, unde valoarea medie a unui bilet fusese de 100 dolari.

Concertul Joshua Bell, incognito în statia de metrou, a fost organizat de "Washington Post", ca parte a unui experiment social despre perceptie, gust si prioritãtile oamenilor. Întrebãrile ridicate: într-un loc comun, într-un mediu si la o orã inadecvatã, putem percepe frumusetea? Ne oprim pentru a o aprecia? Am recunoaste talentul într-un context neasteptat?

O posibilã concluzie a acestui experiment ar putea fi:
Dacã nu avem un moment pentru a ne opri si a asculta cântând pe unul dintre cei mai buni muzicieni din lume, una din cea mai bunã muzicã scrisã vreodatã, cu unul dintre cele mai valoroase instrumente .... de cât de multe alte lucruri frumoase ne lipsim?

Tineret, mandria tarii

2009-02-01T04:24:00.000-08:00

"– Am vorbit cu Jim şi a fost de acord să-mi facă o recomandare! – mă anunţă A., de-abia stăpînindu-şi mîndria.

Şi are şi de ce. Respectivul Jim F. este una dintre somităţile mondiale ale antropologiei. A. a lucrat cu el ani de zile la doctorat, i-a fost şi asistent, s-a preumblat apoi pe la alte cîteva universităţi din lume şi s-a întors în ţară, mîndru de ce a făcut în toţi aceşti ani şi de competenţele dobîndite. Recomandarea lui J. F. este confirmarea birocratică a tuturor acestor lucruri. Doar că nu cred că mai există mai mult de doi, trei oameni în ţară care să fi auzit de J. F. – şi nici unui „birocrat“ nu-i pasă de recomandarea acestuia.

– Nu-ţi foloseşte la nimic... – îi răspund deci eu, sumbru.
– Cum aşa? – face A. ochii mari.
C. şi-a dat doctoratul cu G., M. are două doctorate succesive, D. S. şi-a dat doctoratul la Sorbona, unde a provocat o oarecare vîlvă, L. şi-a dat doctoratul cu K.W. – aceasta din urmă mult mai cunoscută la noi. Nu le-a folosit nici unuia cu nimic. I. tocmai s-a întors de la Neuchâtel, unde şi-a încheiat doctoratul. Speră la un post de suplinitor de franceză în satul vecin, căci la universitatea din oraşul de provincie din apropiere nu are nici o şansă. S-a resemnat. Mai realistă, M. îmi povesteşte de D. M., profesorul său de la Londra. Acesta i-a promis că, după ce îşi termină doctoratul, îi va da o recomandare călduroasă, care să-i garanteze angajarea în România. Ştiu colegi cărora li s-au respins articole la mari reviste internaţionale deoarece nu-l citaseră pe D. M., aşa că o recomandare de la el (lucru rar pentru acesta) e o adevărată mină de aur. „De-abia m-am abţinut să nu rîd în hohote“ – îmi povesteşte M. „Cine a auzit la noi de D.M. şi cui îi pasă de recomandările lui?“ Şi M. rîde cu gura pînă la urechi. Este însă mai degrabă un rîs îngrijorat. Deocamdată are de terminat doctoratul, dar după aceea?

Am văzut deja prea multe cazuri pentru a nu fi desprins, aşa, măcar pentru mine, un fel de simptomatologie generală a crizei postdoctorale. În ultimul an înainte de susţinere nu-ţi doreşti decît să termini. Nu mai auzi şi nu mai vezi altceva şi blestemi toată povestea asta, dar munceşti în continuare cu frenezie. Imediat după, începe însă o criză existenţială mai mică sau mai mare: şi acum ce fac? Mă întorc sau nu mă întorc? Quo vadis? Bursele post-doctorale pot amîna decizia. O căsătorie o poate tranşa. Cei care decid să se întoarcă intră însă, aproape fără excepţie, într-o criză pe care, de ceva vreme încoace, am ajuns să o numesc angoasă de legitimare. Căci mai nimeni, aici, acasă, nu pare să fie impresionat de ce au reuşit ei să facă acolo, de diplomele şi recomandările lor, de CV-ul şi competenţele lor deosebite. Ba chiar pe mulţi îi deranjează această insistenţă. Şi atunci fiecare încearcă, mai mult sau mai puţin frenetic şi angoasat, după fire, să se legitimeze. Să povestească ce a făcut, ce ştie. Să propună teme, subiecte, cursuri, proiecte. Să se ofere pe sine, cu totul sau pe bucăţi, doar, doar va deveni vizibil şi pentru cei din jur, vizibil ca cel care este, cel care s-a construit cu trudă şi merit în toţi aceşti ani: hei, uitaţi-vă la mine, exist, sînt aici şi chiar ştiu să fac o groază de lucruri! Şi urmează o întreagă gesticulaţie a cărei menire este, în ultimă instanţă, să-l legitimeze pe cel în cauză în propriii săi ochi. „Am început să mă îndoiesc de mine însumi!“ – îmi mărturisea, la un moment dat, M., devenit depresiv.

Ceea ce mai este simptomatic, apoi, este faptul că, în caz de reuşită, această legitimare vine mai degrabă de la Piaţă decît de la Academia. Majoritatea celor care sfîrşesc prin a fi recunoscuţi, care au reuşit să-şi facă intrarea, au făcut-o devenind „persoane publice“, intrînd în job-uri politice sau mediatice – sau, în orice caz, cu vizibilitate politică şi mediatică. Recunoscuţi pe piaţă, pot fi utilizaţi apoi şi în Academia, unde ajung să aibă mai degrabă un soi de „second job“. Dar un iz de „n-a mîncat salam de soia cu noi“ continuă să plutească în aerul cam stătut din Academia..."

(Vintila Mihailescu, "Tineret, mandria tarii...altora", in Dilema Veche, nr 257, 15 ianuarie 2009)

Entre nous deux maintenant...

2009-02-01T03:51:00.000-08:00

Cu un an in urma, pe vremea asta, imi incepeam viata de parizianca importata si imi faceam planuri mari de cucerire a metropolei asemeni lui Rastignac: "Et entre nous deux maintenant..." Si altii asemeni mie vor fi facut acelasi lucru. Si altii vor fi trait experienta pariziana la cote maxime si altii vor fi pasit prin aceleasi locuri, vor fi cunoscut aceleasi cafenele, vor fi vazut portretul Monei Lisa de zeci de ori, se vor fi plimbat cu "bateau-mouche", vor fi stiut de locurile comune : piramida de la Luvru, Champs Elysees, Versailles, Opera Garnier ... de oamenii locurilor si ai vremii: Sarkozy, Carla Bruni, Hulot, Depardieu... sau de locurile mai putin stiute: Abesses, mormatul lui Appolinaire din Pere Lachaise, Square du Vert Galant, Parcul Floral, cafeneaua lui Amelie, o oarecare "Promenade du belvedere" ....si de oamenii mai putin cunoscuti : un oarecare Philippe, o oarecare Chantal. Si altii asemeni mie isi vor fi pierdut iluziile in vreo gaura de metrou, si altii se vor fi intors acasa in speranta ca e mai bine, si altii vor fi fost la fel de dezamagiti de spectacolul trist dintr-o tara in care experienta lor nu valoreaza doi bani, si altii se vor fi gandit la plecarea definitiva... si altii asteapta sa treaca asa-zisa criza... Si altii se vor intoarce inapoi... Si eu voi fi ca altii... "Et puis, on y va la, avec sourire!"

Uneori...

2009-01-15T01:52:00.001-08:00

Dansez uneori seara, pe malul marii... masajul face bine valurilor din mine...Alteori strang in brate nisipul si ma trezesc ca tin in maini o cana cu ceai fierbinte... Ascult uneori melodii de final de film si ma simt acolo...Alteori ascult simfonii intre doua furtuni si nu nimeresc nicidecum notele...Iar cateodata te urasc, saxofonist ratat, ce ti-ai incropit partitura din nimicuri!
Uneori imi strig in cate o catedrala neputinta strangulata de atatea vise fara sens, fara sfarsit si fara eroi. Alteori iti aud tacerea stinsa de lumanari in vant...
Uneori cred ca maine voi aduce un zambet mai larg pe chipul cuiva. Alteori stiu ca "ieri" e un tren deja pierdut. Uneori, din plictis, mai cred in minuni. Uneori gasesc banuti pe strada. Alteori intalnesc un hornar si cred in superstitii de moment. Uneori mi-e dor de clatite cu ciocolata, alteori de vin fiert. Uneori citesc Bacovia, cand ploua.... Alteori Steinhardt...Pe Cioran nu-l mai citesc demult. N-as mai putea. Mi-a promis sa ajung "Pe culmile disperarii" si m-a tentat intr-o vreme. Acum evit absurdul. Teatrul ieftin si scandalurile de 2 bani. Uneori astept rasaritul. Alteori un tren in directia opusa care duce spre "nicaieri". Uneori sunt de vina. Uneori ma ascund. Uneori am "un certain regard". Uneori nu dorm si scriu conferinte nocturne. Alteori as vrea sa-mi fauresc un evantai din extreme si zambete false... Uneori ascult Metallica...alteori Bach....Uneori sunt boema..alteori, doar eu.
Uneori imi iau lumea in cap si plec. De cele mai multe ori revin acasa...
Cateodata imi place sa ma surprind. Cateodata imi place sa TE surprind. Ca acum:)

Sindromul Titanicului

2009-01-14T12:27:00.000-08:00

"Zilele lumii, lumea, cea pe care o cunoastem in prezent, sunt numarate. Asemeni pasagerilor de pe Titanic, infruntam noaptea neagra dansand si razand, cu egoismul si aroganta celor care sunt convinsi ca sunt stapanii universului la fel cum sunt stapanii propriului trup. Cu toate acestea, semnele care anunta naufragiul iminent sunt din ce in ce mai vizibile: dereglari climatice in lant, poluarea omniprezenta, exterminarea exponentiala a speciilor de animale si de vegetale, risipirea anarhica a resurselor, multiplicarea crizelor sanitare. Ne comportam ca si cum am fi singurii de pe acest pamant si cea din urma generatie care ocupa planeta- dupa noi POTOPUL!!"...

(Le Syndrome du Titanic - Nicolas Hulot)

O carte mai mult decat interesanta in care Nicolas Hulot isi povesteste experientele traite pe toate latitudinile globului pamantesc. Nimeni nu stie mai bine decat el ca epoca in care traim este un spatiu care se restrange tot mai mult si care se vrea de acum inainte un echilibru insuficient pentru atatea miliarde de oameni. Fascinanta. Ca o poveste de Jules Verne dar care alimenteaza convingeri. Pune pe ganduri. Si schimba comportamente. Un strigat de alerta care alunga disperarea ce va veni. Alegeri rationale. Si o planeta care nu trebuie distrusa. Inca...

Ce studii se mai fac in lume

2009-01-13T10:31:00.000-08:00

Citesc recent un studiu efectuat de cercetatorii britanici din Londra cum ca degetul inelar ar sta la baza prezicerii unui potential succes financiar. HAhaha! Taaaare!! Dar ei se tin seriosi si explica cu si mai multa vehementa ca au luat in considerare raportul dintre degetul aratator si inelar, raport pe care l-au asociat anterior cu sporturile de performanta,indeosebi baschet sau fotbal.
Studiul cu pricina i-a impins pe cercetatori sa masoare mana dreapta a 44 de traderi de gen masculin (evident) implicati intr-un anumit tip de comert care necesita luarea rapida de decizii si implica reactii psihice extrem de rapide.

Durata: 20 de luni de studiu intensiv de degete

Rezultatul: cei care aveau inelarul mai mare in raport cu degetul aratator castigau de 11 ori mai multi bani decat cei al caror inelar era mai mic decat aratatorul. Alta observatie: traderii mai experimentati castigau de 9 ori mai mult decat cei care erau la inceputurile carierei.

Asta sa fie oare explicatia succesului? Si daca e aplicabila si la mine treaba, atunci de ce nu am descoperit pana acum o mina de aur, in urma luarii de decizii rapide si de schimbari de stari de spirit cu o viteza mai mare ca viteza luminii??

Asa ca fratilor, nu mai stati pe ganduri si masurati-va lungimea degetelor, sa estimati ce avere o sa aveti in cativa ani... cu o conditie... reconversie profesionala si trecut pe speculatii financiare.
Dar va mai holbati la degete, nu gluma!:)))))))) Sunteti cei mai tari!!

Mr & Ms Smith

2009-01-10T13:56:00.000-08:00

- "E un mare spatiu gol intre noi...
si se tot umple cu tot ceea ce nu
ne spunem.
Cum se numeste asta?

- Casnicie"

EST si VEST

2009-01-10T09:03:00.000-08:00

„Diferenţa esenţială dintre Est şi Vest este – cred – diferenţa dintre mînie şi calm, dintre tensiune şi destindere. E vorba de atmosfera în care respirăm, de climatul sufletesc al vieţii zilnice. Există şi în Occident enervări, insatisfacţii, răsteli şi chiar atacuri de furie. Uneori, cînd riscul unei generale placidităţi este iminent, oamenii par să-şi inventeze motive de iritare sau să le îngroaşe artificial pe cele deja existente. În genere însă, strada, magazinele, instituţiile, mijloacele de transport, scena politică, ziarele nu sînt locuri ale conflictului. Nu se vociferează, nu se schimbă injurii şi îmbrînceli, nu se caută harţagul cu orice preţ. În Răsărit, dimpotrivă, aerul e apăsător, ca deasupra unui cîmp de luptă. S-ar zice că toată lumea urăşte pe toată lumea. Cearta este un mod de viaţă. Zgomotul de fond al convieţuirii noastre este bombăneala, recriminarea, scandalul. Trăim din resentiment. Lupta politică vizează exterminarea adversarului, gazetăria e un apogeu al nervozităţii ofensive. Intelectualii se ceartă între ei, societatea civilă e o simplă manufactură a protestului, guvernul, preşedinţia şi parlamentul se epuizează în purulente manevre de gherilă. Clienţii îi detestă pe comersanţi şi comersanţii, pe clienţi, poporul s-a săturat de politicieni şi politicienii de popor, cultele religioase se excomunică reciproc. Psihologia de gaşcă, partizanatul, combativitatea de stadion infectează tonul oricărei conversaţii, al oricărei dispute. La volan te înfurii, în staţia de autobuz, la gară şi la aeroport te înfurii, la slujbă te înfurii, la televizor te înfurii. Românul de azi e, prin definiţie, mînios. Euforia anihilării celuilalt, lovitura în moalele capului, discreditarea, calomnia, machiaverlîcul sînt gimnastica noastră cotidiană.“

(Andrei Pleşu, „Despre mînie“, în Dilema veche, nr. 206, 24 ianuarie 2008)

Carpe Diem!

2009-01-09T02:48:00.000-08:00

Intrebare

2009-01-08T07:31:00.000-08:00

"Domniile voastre nu v-ati gandit niciodata, oare, ca v-ati saracit singuri viata prin riscuri mici, prin dorinte si iluzii comode, cuminti?"

Per aspera ad astra!

Franta Vs Romanica

2009-01-08T03:18:00.000-08:00

FAPT1: In Franta se munceste cate 7 ore pe zi, 5 zile pe saptamana - e verificata treaba, am lucrat in sistemul lor cateva luni

FAPT2: In Romania se munceste de la (ATENTIE!!) 10-12 ore pe zi, 5-6 zile pe saptamana, constatat la mai multi

Si atunci de ce dreq mere asa de prost in tara asta, frate??? Si tot in coada Europei suntem?!?

In cautarea unui job...

2009-01-08T02:56:00.000-08:00

In cautarea unui job am trimis zeci de CV-uri... pe net. Uneori am avut noroc, m-au mai si chemat la cate un interviu, la care nu am aflat raspunsul nici pana in ziua de azi. Altii m-au lasat de izbeliste. Ma situez undeva intre "reprezentant vanzari", ca sa n-o zic mai pe sleau si "manager la compania cutare". Pentru prima se pare ca sunt supra-calificata, pentru a doua n-am destula experienta. Si aurita cale de mijloc s-ar gasi unde atunci? Undeva in China, poate daca imi redactez cv-ul in chineza o sa am mai multe sanse, cel putin aia sunt un miliard si ceva. CV-uri trimit in continuare, dar astia nu se satura sa ma tot "head-hunteze" la infinit... Bai frate, dar umilinta mai mare decat asta n-am intalnit nici unde in lume!! Si ale cui valori le analizeaza atunci? ale blondei de la drept care in facultate a invatat 2 litere si alte 2 cifre? X5 si Q7? la ce rost atata scoala? Intrebari in plus, si-atata! Mai bine nu pierdeam vremea 5 ani de zile si ramaneam la pascut de oi...sau capre... acu as fi facut ceva: as fi vandut branza - la export. Si nu-mi spuneti mie de Paris, ca branza mea ar fi stat langa un camembert sau roquefort, brie, st paulin, brillat savarin...oh les fromages francais !

O tehnica simpla de imbunatatire a imaginii Romaniei

2009-01-07T11:57:00.000-08:00

Trebuie facuta mai intai distinctia intre tehnica de "imbunatatire" sau de "restaurare". Hmm, care ar fi cea mai potrivita? Imbunatatirea este evident, un proces subiectiv si nu se poate face dintr-o data, dar restaurarea este pe de alta parte pur obiectiva si dureaza mai mult, uneori se intinde pe durata mai multor guverne. Ca sa n-o mai lungim atata, tehnicile de imbunatatire sunt in principiu proceduri euristice, plictisitoare si mai mult decat migaloase, cu ajutorul carora o imagine poate sa fie manipulata astfel incat sa beneficiem de aspectele psiho-fizice ale sistemului vizual uman.

In practica: se ia Romanica la pachet, se trage o poza de ansamblu sau detaliu trist si se aplica o histograma - sa se vada nivelul de trai, evident (sus, jos, joos,jooos, joooos, suuuuus...etc)

De ce? Pentru ca e cea mai simpla metoda

Scop: accentuarea contrastului ( in raport cu ceilalti... tot timpul trebuie sa fim mai "altfel" cumva)

Tehnica: Si cum nivelul de trai este impartit pe diverse categorii sociale, se mai trage o egalizare de histograma... doar doar ne vom alinia la standardele UE. Dar ei vor ramane tot cu ei si noi cu restul.

Rezultat : O mare amagire in final, metoda e valabila doar pt un interval de 255 de nivele, nu la o tara de cateva milioane de oameni

Concluzia: A s ecumpara un aparat de fotografiat mai performant

(Adaptare dupa lucrarea de licenta de la POLI, a lui Gabi, capitolul 3 - "Tehnici de restaurare a imaginilor fotografice digitale")

Ce face lumea pe timp de criza?

2009-01-07T08:41:00.001-08:00

Am auzit ca.... se va incalzi de acum la propria rasuflare, dupa ce ne-au sistat rusii furnizarea gazului sau va migra spre tari mai calde, cel putin pana trece iarna.. apoi cred ca va circula din ce in ce mai mult pe jos si va participa astfel la fluidizarea traficului, oricum restul de combustibil e redirectionat catre utilizatorii casnici si indeosebi institutii - ministere, vezi doamne, sa aiba creierele fierbinti cand mai produc o lege de scumpiri pentru muritorii de rand... dar sa speram ca se va trece cu bine peste cele 100 de zile fatidice ale lui Videanu, dupa care va veni sfarsitul lumii sau primavara, depinde care ajunge mai repede si prin ce conducte, vami sau treceri frauduloase peste gard... Va manca mai putin si va dormi mai mult, nu va mai deschide televizorul, ca oricum va exploda de la atatea "breaking news", iar cand va auzi la radio vocea Americii renascute, va respira usurata... Pana atunci "Criza imbelsugata"! Si hai sa traiti (cum mai puteti) ! Bineee??? :))

Masura lucrurilor

2009-01-06T12:19:00.000-08:00

Cand Iorga l-a intrebat pe Bratianu in parlament "Ce pot sa invat eu de la un inginer?", Bratianu i-a raspuns cu o fina ironie: "Masura domnule profesor, masura"...
Inginer aproape ca sunt, economist cu diploma la fel, dar am avut parte mai tot timpul de o chibzuinta haotica. Adevarul este ca nu prea imi plac lucrurile facute cu masura, sunt cel mai adesea mediocre. Am preferat sa ies din tipare, chiar daca asta insemna de multe ori "depasirea masurii"... Asa am gandit fara masura cand am ales sa dau la politehnica si mi-am ratat vocatia, am lasat masura intr-un buzunar cand a trebuit sa plec in mijloc de sesiune intr-o alta tara pentru cateva luni bune, am citit fara masura, adica nopti intregi si orice imi pica in mana, de la ziarele de duzina, la revistele culturale, la monitoare si legi la romane stufoase sau biografii celebre. Si da domle', am iubit "fara masura", nebuneste de mi-au iesit sentimentele prin pori si nici atunci nu mi-am dramuit pasiunile. Si am visat nebuneste, am ascultat ploaia pana la epuizare, am vazut mari si oceane incomensurabile in atatea colturi ale lumii si mi s-au parut nesfarsite. SI am crezut fara masura in ceva pana la capat si mi-am strigat disperarea nebuneste cand n-am mai avut furtuni, pasiuni sau vise. Doar pragmatism si limite. "Rezonabilitati" de doi bani... de care fug si scap. Sunt un om liber. Nu pot altfel!

Interviu cu Maia Popescu

2009-01-06T02:10:00.000-08:00

Cu catava vreme in urma, Maia Popescu a fost intervievata de Teo cu ocazia celei de a 74-a aniversari. Teo a intrebat-o ce parere are ea despre batranete. La televizor, Maia a spus: ,,Ma excita"!
In ceea ce priveste modificarile fizice, ea a spus ca sunt multe, ca au loc zilnic, cum este si cazul sanilor ei. Acestia par ca sunt intr-o cursa: care ajunge la talie mai repede! Publicul a ras cu lacrimi. O femeie atat de simpla si sincera cu vorbe atat de intelepte! Iata gandurile ei:

- Am invatat ca indiferent ce se intampla, indiferent de cat de rea pare viata azi, viata merge inainte si maine va fi mai bine.
- Am invatat ca poti caracteriza o persoana dupa felul cum se comporta in trei situatii: intr-o zi ploioasa, cand isi pierde bagajul si cand pune instalatia electrica in bradul de Craciun.
- Am invatat ca indiferent de relatia pe care o ai cu parintii tai, tot o sa-ti fie dor de ei cand vor pleca din viata ta.
- Am invatat ca a-ti face un trai nu este sinonim cu a face o viata.
- Am invatat ca viata iti da uneori o a doua sansa.
- Am invatat ca nu trebuie sa mergi prin viata cu mainile gata numai sa primeasca. Este nevoie sa mai arunci si inapoi din ce primesti.
- Am invatat ca de cate ori hotarasti sa faci ceva cu inima deschisa, sigur ai luat o hotarare buna.
- Am invatat ca atunci cand am dureri nu trebuie sa fiu eu una.
- Am invatat ca in fiecare zi trebuie sa atingi pe cineva. Oamenii iubesc o imbratisare calda sau o atingere prieteneasca pe spate.
- Am invatat ca oamenii uita ce ai zis sau ce ai facut, dar nu uita niciodata cum i-ai facut sa se simta.
- Am invatat ca am inca multe de invatat. Viata s-ar putea sa nu fie petrecerea la care am visat, dar, daca tot am ajuns aici, trebuie sa dansam!

Oameni pe care ii admir

2009-01-06T01:39:00.000-08:00

Mama, pentru ca o data cu varsta, a devenit mai inteleapta si pentru ca are cei mai frumosi ochi verzi din lume, Octavian Paler, pentru ca ma regasesc in multe dintre trasaturile si felul sau de a fi, Nichita Stanescu, pentru ca vorbeste poezia chiar si atunci cand tace, Napoleon, pentru ca facea mai mult de 3 lucruri in acelasi timp, reusea sa adoarma chiar si in transee, pe campul de lupta si a dat nastere unuia dintre cele mai mari adevaruri despre femei, Champollion, pentru ca a descifrat hieroglifele egiptene, Mozart, pentru ca a inceput sa cante de la 5 ani, Ludovic XIV, pentru opulenta si farmecul ce l-a dat epocii in Franta, Balzac, pentru ca l-a creat pe Rastignac datorita caruia am ajuns in Pere Lachaise, Frere Roger, pentru ceea ce a facut la Taize, Maica Tereza de la Calcutta, Walt Disney, pentru ca a adus milioane de zambete, Thierno, Philippe, Maria, Hayat, Madi, Valentina, Giuseppe, Tina, Katya, Thumilan, Fathia, Antoine, Yayaie, Faical si toata echipa En Coulisse, pentru ca atunci cand au avut 25000 de vizitatori in parc au stiut sa faca fata cu brio si cu zambetul pe buze, Mickey, pentru ca dincolo de o masca, are un suflet de copil, chinezii, japonezii si altii asemenea lor pentru ca pot sa manance orezul cu 2 betisoare, Cristi Tzecu, pentru ca a ajuns in Tibet si a urcat pe K2 nu doar o data, Irina, pentru ca am impartit cateva luni frumoase si mai multe amintiri - a ramas acum parizianca importata, Anca, pentru ca ma readuce mereu cu picioarele pe pamant, George, pentru ca a crezut in frumusetea visului sau, iar acum infrunta marile lumii, Mircea, pentru pasiunea lui pentru Franta...

Personaje care ma irita

2009-01-06T01:15:00.000-08:00

Secretarele, in general, in particular, cele de la poli, omul de la meteo- niciodata nu da vremea cum trebuie, tiganii romani din metroul parizian, generatia "raluca", politia romana, secretarii de stat, Basescu, cei care vorbesc la megafon in gari, ''nasul'' din trenurile romanesti, vecinul din troleu - nu are loc niciodata, omul de la loto care vinde numai bilete necastigatoare, omul negru, omul invizibil, omul fara scrupule, Catalin, care nu stie niciodata ce vrea, eroul din filmele americane, Imparatul Rosu, Imparatul Verde, Decebal, ca s-a stabilit aici si Traian, ca a reusit sa-l cucereasca...

Le petit prince - les plus belles citations

2009-01-05T14:24:00.000-08:00

1. "Toutes les grandes personnes ont d'abord été des enfants" Préface

2."Quand vous leur parlez d'un nouvel ami, elles ne vous questionnent jamais sur l'essentiel. Elles ne vous disent jamais: "Quel est le son de sa voix? Quels sont les jeux qu'il préfère? Est-ce qu'il collectionne les papillons?"

3. Il avait pris au sérieux des mots sans importance, et était devenu très malheureux

4. J'aurais dû la juger sur les actes et non sur les mots (Elle m'embaumait et m'éclairait)''

5."On ne sait jamais!"

6."Mais oui, je t'aime, lui dit la fleur" (Tu n'en as rien su, par ma faute)

7." [...] si j'ordonnais à un général de se changer en oiseau de mer, et si le général n'obéissait pas, ce ne serait pas la faute du général. Ce serait ma faute"

8. Il est bien plus difficile de se juger soi-même que de juger autrui" (Si tu réussis à bien te juger, c'est que tu es un véritable sage)''

9.C'est véritablement utile puisque c'est joli"

10. "Cependant c'est le seul qui ne me paraisse pas ridicule. C'est, peut-être, parce qu'il s'occupe d'autre chose que de soi-même"

11.''On est un peu seul dans le désert... - On est seul aussi chez les hommes [...]"

12.Vous êtes comme était mon renard. Ce n'était qu'un renard semblable à cent mille autres. Mais j'en ai fait mon ami, et il est maintenant unique au monde"

13. "[...] on ne voit bien qu'avec le coeur, l'essentiel est invisible pour les yeux"

14.[...] qu'il s'agisse de la maison, des étoiles ou du désert, ce qui fait leur beauté est invisible!"

15."Les hommes, dit le petit prince, ils s'enfournent dans les rapides, mais ils ne savent plus ce qu'ils cherchent. Alors ils s'agitent et tournent en rond..."

16. "Les hommes de chez toi, dit le petit prince, cultivent cinq mille roses dans un même jardin... et ils n'y trouvent pas ce qu'ils cherchent..." [...] Et cependant ce qu'ils chercherchent pourrait être trouvé dans une
seule rose ou un peu d'eau...)

Un Decalog

2009-01-05T14:10:00.000-08:00

dupa Octavian Paler

1. Să aştepţi oricât.

2. Să aştepţi orice.

3. Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

4. Să nu numeri zilele.

5. Să nu uiţi că orice aşteptare este provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

6. Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

7. Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

8. Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

9. Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

10. Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă

Lectia lui Don Quijote

2009-01-05T11:30:00.000-08:00

Adaptare dupa Octavian Paler

"..daca pamantul pe care il cauti nu exista, Dumnezeu il va crea pentru a-ti rasplati indrazneala.."

"In iluziile noastre exista mereu un sambure de lasitate, deoarece e mai usor sa te hranesti cu iluzii decat sa iei viata pieptis. Gresesc, oare, zicand ca, adeseori ne servim de iluzii pentru a fugi de adevar? Or, Don Quijote e atat de sincer cand se "minte" incat ceea ce pentru noi pare o "minciuna", pentru el e unicul adevar. In clipa in care cavalerul ridica sulita si pleaca la asalt, doar cei care nu-l inteleg vad in el un caraghios. In ce-l priveste, n-are dubii. E pe deplin convins de ceea ce face. Si nu-i pasa ce cred altii despre el. E convins ca dulcineea e nobila si frumoasa, oricate barfe ar auzi despre ea. Asta il ajuta sa-si apere propria lume, propria realitate, cu o dorinta capabila sa transforme niste prostituate in domnite si un han saracacios in palat... Acum putem intelege de ce Don Quijote daruieste fara sa ceara nimic in schimb... Iar acest batran, care li se pare unora caraghios, nu face altceva decat sa propuna trei principii:

UNU: nu se poate iubi cu adevarat decat o singura data

DOI: dragostea e un motiv suficient pentru a trai

TREI: Important in viata e sa ne straduim pana la capat... "

Ce caut eu in viata mea?

2009-01-03T07:25:00.000-08:00

... sa pun ordine printre stive de suflet sau sa dau nastere unui haos de iluzii pierdute... sa caut un oarecare sens al existentei si sa ma trezesc mereu la intersectii de drumuri.. sa nu stiu nicicand pe care ruta sa o apuc.. sa ascult sfaturile altora dar sa fac intotdeauna cum ma taie capul... sa nu dau crezare promisiunilor dar sa cred in ceva pana nu mai pot... sa caut poate speranta? de ce nu, poate pentru ca moare ultima.. sa nu renunt nici atunci cand vad cum se prabuseste castelul din carti de joc, sa mai am puterea sa cred in mine, sa mai schitez un zambet pentru altii... sa adun tacerile tale toate strivite sub nori de ganduri sau sparte in mii de bucati strigandu-ti disperarea... sa inteleg ca nu se poate sa cuceresti lumea zambind, sa sculptezi muntii sau sa sorbi o mare dintr-o data... sa plec fara sa privesc inapoi, sa nu ma mai intorc niciodata, sa stau la taclale cu un orgoliu mai puternic decat putinul curaj pe care nu-l am mereu... sa plec, sa revin, sa fiu ceva sau mai degraba cineva... sa fiu invizibila cu dreptul de a-i privi pe altii cum se prabusesc, sa nu am nici o putere si sa strig in zadar desertaciunea... sa mai cred in zadar in minuni...

Despre prieteni, in alti termeni

2009-01-03T07:06:00.000-08:00

PRIETENII FALSI: Niciodata nu-ti cer de mancare.
PRIETENII ADEVARATI: Din cauza lor nu mai ai mancare.

PRIETENII FALSI: Se adreseaza parintilor tai cu D-l/D-na
PRIETENII ADEVARATI: Se adreseaza parintilor tai cu TATA/MAMA

PRIETENII FALSI: Te vor scoate din inchisoare si-ti vor spune cu ce-ai gresit.
PRIETENII ADEVARATI: Se vor aseza langa tine spunand "Fir-ash ... ce-am belit-o ... da a fost marfa :D!"

PRIETENII FALSI: Nu te-au vazut niciodata plangand.
PRIETENII ADEVARATI: Plang alaturi de tine

PRIETENII FALSI: Iti imprumuta chestii pentru cateva zile ca mai apoi sa ti le dea inapoi.
PRIETENII ADEVARATI: Iti tin lucrurile atat de mult incat uita ca erau ale tale.

PRIETENII FALSI: Cunosc cateva lucruri despre tine.
PRIETENII ADEVARATI: Ar putea sa scrie o carte despre tine numai cu citatele tale.

PRIETENII FALSI: Te vor lasa in urma daca asa a facut si restu lumii.
PRIETENII ADEVARATI: Vor lua tot restul lumii la capace pentru ca te-a lasat in urma.

PRIETENII FALSI: Vor sta la usa de la intrare.
PRIETENII ADEVARATI: Intra direct inauntru si spun "AM AJUNS ACASA!"

PRIETENII FALSI: Sunt pentru o perioda.
PRIETENII ADEVARATI: Sunt pe viata.

PRIETENII FALSI: Iti vor lua bautura de la nas cand vor crede ca ai baut destul
PRIETENII ADEVARATI: Se vor uita la tine cum te impiedici peste si vor spune "Termina-ti bey paharu de baut ca sa nu inrosim alcoolu'."

Primul interviu

2009-01-03T07:04:00.001-08:00

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.

- Dacă ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.

- Timpul meu este eternitatea... Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a răspuns:

- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească...., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani......iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea

Faptul că se gândesc cu teamp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.

Apoi am întrebat:

- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc.....şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:

- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna .